Nimic nu va fi!

Cu dor de primăvară adevărată am ieșit la plimbare. Aș căuta liliac alb, aș căuta tei înfloriți, dar crengile goale nu-mi dau încă șansa revenirii. Și nori adunați, și ape ce se scurg pâraie pe străzi, și adiere rece de vânt. Am vrut să grăbesc anotimpurile, am aruncat cizmele, am aruncat hăinoiul gros înțesat de neliniști, dar geaca subțire mă dezbracă, îmi dă un tremor nervos, necontrolat. Nu mai rezist și intru într-un magazin, e nou, e mare, nu l-am mai văzut. Așa rar colind orașul!  Centrul este ca un loc necunoscut, lume multă, zarvă, mă furișez din vacarm, dar dau de vacarmul din magazin. Mă voi încălzi și voi pleca. Spre liniște. La intare, într-un stand, expusă, o cămașă, un albastru frumos. Am intrat în joc, i-am spus vânzătoarei că soțul meu este foarte înalt, fragil, subțire, cu părul negru, înșuvițat de argint din loc în loc. Că îi stă bine în albastru. Am întrebat ce număr este, nu știu ce mi-a răspuns, dar mi-am imaginat că este o cămașă care i-ar veni bine Tu,Dorului. Aș vrea câteodată să am grijă de el. Mi-am imaginat că îi este bună, am rugat un bărbat să stea model pentru mine, eram serioasă, l-am măsurat, da, e bună, o iau. Am scos banii și am plătit. Ce avânt pe mine, ce dor, ce nebunie! Mi-e așa un dor de lucruri pe care nu le-am făcut niciodată, parcă prind un vânt în spate, merg mai departe la un stand de cravate, asortez, schimb, mă răzgândesc, visez cu ochii deschiși, sunt cuprinsă de o beție, râd toată, visul a devenit realitate. Iau și o cravată, Doamne or să-i vină atât de bine!  M-aș avânta, i-aș lua mănuși, nu poartă niciodată, mâinile i sunt albite de ger când vine dimineața, e gălăgie, lumea cumpără, probează, se bucură, mă lovesc violent de un domn, mă trezesc în mijlocul nebuniei, am două pachete în mână cu care nu am ce face. Nu am să i le dau niciodată. Nu am cum. E prea mult. El nu este al meu. Trezirea este dureroasă, mă aplec în mijlocul vâltorii, mă las pe vine, vreau să-mi strâng inima, să o presez, să nu o simt. Cineva mă întreabă dacă sunt în regulă, mă ajută să mă ridic, mă întorc și returnez ceea ce am luat, vânzătoarele se uită urât la mine, le deranjez, le încurc vânzarea. Ies, îmi face bine frigul, un gând îmi trece prin fașa ochilor, uneori aș vrea să îi îndrept cravata, când este cald afară, cred că se deschide puțin la guler și cravata îi stă strâmbă, aș vrea să îi netezesc gulerul cămășii, aș vrea, când se arde un bec, să vină el să-l schimbe, aș vrea să îi pregătesc micul dejun, poate iaurt cu cereale, poate iaurt cu fructe, poate pâine prăjită cu cacao cu lapte, da, să îi rămână mustăți, eu să râd, să mă ridic, să-l șterg cu buzele, aș vrea să îi fac pachet, un sandviș cu friptură de curcan, cu salată și felii de castravete, aș vrea să stau cu spatele lipit de un copac și el să stea cu capul în brațele mele și eu să-l întreb cele mai stupide lucruri și în timpul ăsta să-l mângâi pe față, aș vrea să îi schimb periuța de dinți, cea veche este prea veche, de fiecare dată când îl iubesc, aș vrea să-i spun în cuvinte ceea ce scriu, aș vrea să văd un meci de fotbal lângă el, să stau cu genunchii la piept, el să mă țină în brațe și să-mi explice ceea ce nu înțeleg și la fotbal nu înțeleg nimic, dar aș vrea ca lui să-i placă, atunci mi-ar plăcea și mie, sau aș vrea să văd un film și să aștept finalul cu suspans la el în brațe, aș vrea să doarmă și eu să vin să îl acopăr, mă simt atât de nebunește, inexplicabil, inconștient, infidel responsabilă pentru el.

Nimic din astea nu va fi, dar eu visez, continui să îi asortez cămașa la cravată și când am pus un bec astăzi, am zâmbit în sinea mea în timp ce căram scaunul să ajung sus și nici măcar nu pot să-l sun să îi spun….

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *