Primăvara se lasă greu, crengi goale, crengi uscate de luni de zile, parcă primăvara se ascunde de noi, timidă, nesigură, îi este teamă să-și preia împărăția. Natura se ascunde de noi, ne simte indiferenți, zăpada curge noaptea pentru că simte că nu ne pasă, vântul se răzbună, ne amestecă pletele cu praf, ploaia cade liniștit când luna strălucește, apoi spre dimineață, ca să ne capete atenție, răbufnește în rafale, ne răscolește, cerul este atât de frumos seara, luminile orașului se sting și stelele capătă strălucire. Spre dimineață, cerul se acoperă cu ceață. Nu ne pasă, și cerul, și viața, și mugurii, și crengile, și norii știu asta. Se ascund, nu ne arată tot ce-i sublim. Celor mai mulţi nu le pasă, trăiesc constant, nu văd că este toamnă, că frunzele au pierit, și acum că deja iarna s-a dus. Şi apoi, în câteva zile, totul se umple de verde, în ciuda nepăsării oamenilor. Ziua, nimic nu crește, din teamă de nepăsarea din noi. Verdele apare noaptea. Primăvara câştigă din ce în ce mai mult teren, se așează trufașă pe jilț, iarna se retrage îmbătrânită, mai trimite câte o pală de vânt, dar tinereţea și vigoarea primăverii o răpun rapid. Peste noapte, au apărut mugurii, discret, parcă temători, tatonează aerul din jur, într-o noapte va răsări liliacul alb, inima mea va fi albă, pe furiș, tiptil, tiptil, atunci când noi dormin, să nu ne deranjeze, apar frunzele şi este cald….
Parcă orice există acum îmi apare ca nou! Parcă nimic nu știu, nimic nu am mai văzut, nimic nu am mai trăit. Am întâlnit acest copac şi anul trecut, dar primăvara asta l-a născut mai frumos, mai verde, arbuştii sunt mai albi, şi într-un travaliu de noapte după noapte, apar mugurii. Pe ascuns, cui îi pasă? Trec deschisă la haină, trec deschisă la suflet, primesc cu bucurie tot ce-mi pregătește primăvara. Urmăresc uimită transformarea, ziua asta nu este ca cea de ieri, azi este mai cald, frunze au apărut, ieri nu erau, trăiesc uluită fiecare clipă, și seara când vine, stau la pândă, vreau mugurii din pântecul crengii să-i văd cum se nasc. Luna îmi face semn să tac, cu degetul la buze, și aruncă sclipiri de argint peste locul în care natura naște, o sală de naștere este în jur, luna e moașa a tot ce prinde viață noaptea, șterge transpirații, face cezariene la mugurii ce nu pot să dea, oblojește, îngrijește, pansează. Rămâne spre dimineață doar rouă, ca un semn al lăuziei naturii. Șttt, am aflat secretul, am pândit, și primăvara renaște noaptea, capătă puteri, ia lecții, ascultă, învață.
Cum pot să trec nepăsătoare, neglijentă pe lângă primăvară? și cum pot trece nepăsătoare pe lângă dragul meu? Tu,Dorul meu este mai frumos ca niciodată, hainele îi cad perfect, halatul alb îi vine bine, aş vrea să trec cu mâna uşor, peste revere, peste cravată, peste cămaşă, atât de mult aș vrea să-l ating, să-l simt. E primăvară și parcă nu pot să-mi ţin sentimentele în frâu, mâna mea se îndreaptă spre el şi se opreşte, mă doare interdicţia lui, mă opresc mai greu ca oricând, este primăvară, visele nu mai sunt vise, sunt halucinaţii, dorinţele se transformă în disperare, primăvara, dorinţele dor…
Voi dormi, noaptea renaște și speranța! Dormi dragul meu, poate noaptea se va naște în tine iubirea!