Spre nemurire

Iubirea mea! Hrănită cu dor, te-am privit și când nu am știut ochii tăi ce vor să-mi spună, m-am privit în mine și am sperat că-mi spun ce-am vrut eu să aud, nu știu ochii tăi ce ascund, dar cu mâinile, cu brațele mă țin puternic de mine, de marginile mele, să nu alunec cu totul în ei, să nu cad cu totul în tine, mi-e teamă că ai să mă oprești în tine, că n-ai să mă mai dai întreagă înapoi. Ai să-ți păstrezi bucăți din mine și ai să le scoți când îți va fi dor. Tu,Dorule, ești tot al meu, chiar dacă lumea întreagă se opune, chiar dacă cei din jurul meu nu mă lasă, eu tot găsesc drumul spre tine, din dor, semințe de dor presărate pe calea pe care am umblat bezmetică și năucită când mă goneai și mă întorc la tine, Tu,Dorule, ești tot al meu. Asta nu e alegere. E un destin. E o poveste. O împart cu tine.

Închid ochii și mă întâlnesc cu tine în gând, te privesc la nesfârșit în ochii triști, te îmbrățișez, mă întâlnesc cu tine în scris, scrisul e gara în care te aștept, e gara din care pleci seara la culcare, e gara în care vii de la prima rouă, e gara din care nu lipsești niciodată, Tu,Dorule, tu ești povestea mea și nu fii trist, te iubesc, da, strig lumii cât te iubesc și asta, da, asta este alegere, dar este alegerea mea.

Și dimineață de dimineață voi continua să-mi pun pantofi cu toc, părul meu mi-l voi aranja și ochii mi-i voi lumina, mă voi da atentă cu ruj și parfum îmi voi pulveriza pe pielea flămândă de tine, voi aștepta să vii, te voi aștepta în gara mea, pe strada mea, într-o zi, vei veni iar, îmi vei respira în pletele rebele și eu voi ști că este bine. Cât de mult voi încerca să te iubesc, tot voi crede că niciodată nu este suficient și te voi iubi mai mult, uneori, tu nici nu trebuie să știi, te voi iubi în gara noastră, îți voi scrie, voi aștepta mereu ca tu să-mi răspunzi, voi aștepta să vorbești cu mine, fiecare zi va fi un început și chiar dacă început după început nu vei veni și chiar dacă începuturile toate mă vor istovi și chiar dacă îmi va fi dor cumplit de mine cea dinainte de orice început, tot te voi aștepta, istovită de așteptare, îți voi scrie și acesta este felul meu de te chema, de a te iubi, de a greși, de a te ierta, de a plânge, uneori de a te răni și alteori de a te alinta, felul meu de a-mi minți așteptarea, de a construi castele de nisip, de a-mi zidi inima în ele, de a-ți alunga tristețea, de a-ți spune că ești jumătatea mea de castel, de vis, de poveste. Scriu, și-ți scriu și mi se face frică, de tine, de mine, de cei din jur, deși am devenit prietenă cu frica mea, șterg totul și apoi mai rău mi-e frică, parcă m-aș fi șters pe mine, parcă te-aș fi șters pe tine. Ce trebuie să fac? Cum trebuie să fac? Iau literă cu literă, stare cu stare, magie cu magie, iubire cu iubire. Să stai liniștit! Dormi liniștit, acolo în inima mea, eu voi păzi intrarea și nimeni nu-ți va tulbura tăcerea! Nimeni nu te va da afară, dacă ceva a fost urât, am uitat, dacă ceva m-a durut, te-am iertat. Șterg dezamăgirile, alung amăgirile, gonesc durerile, am ce pune în loc, bucurii, și iluzii, așteptări și amintiri, dor, mult dor și chin din dor, năluci și fantome, vise cu tine, tu, Tu,Dor, pandurul din inima mea. Este povestea mea și din povestea mea curg toate celelalte povești, țesute toate la foc de taină, la ore de seară, în aer de șezătoare, în zi de sărbătoare, le separ, le așez pe sertare, unele trebuie să le uit, îmi aduc tristețe, altele mă fac fericită și nu le voi uita niciodată. Ți le voi da odată, ți le voi da spre nemurire, iubirea mea!

Taina

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.