Luciditate…

M-am plimbat prin ger. Apoi, în centru, m-am așezat la o masă. La început, era multă lume în jurul meu, tineri mai ales, fete, băieți, toți gălăgioși, mase compacte de oameni ce se bucurau de seara geroasă, încercau să păcălească frigul cu vin fiert, cu abur, cu amețeală, apoi s-au răzlețit, eu continuam să cer, pahar după pahar cu vin fiert. În vasele de plastic, aburul era efemer, îl urmăream prin aer, rotocoale calde învinse repede de ger, vinul se răcea rapid, am stat ore în șir, fata de la tejghea se uita înghețată la mine. Mă jucam cu ea, îi vedeam nervozitatea, îi percepeam starea de frig, de oboseală, dar nu-mi păsa. Gerul îmi făcea bine, nu-mi simțeam gândurile, gândeam, îmi aminteam, însă gerul anestezia durerea unor amintiri. Rămâneam prea lucid, mult prea lucid, ca și cum luciditatea mea era conservată, gerul era formol, nu mă lăsa să mă transform, nu mă lăsa să cad în beție, beam vin fiert, pahar după pahar, le dădeam peste cap cât vinul încă era cald, ca pe shoturi la bar, fata care vindea nu mă pierdea din ochi, spera să plec, să închidă. Într-un final, m-am săturat să mă joc cu nervii ei, m-am ridicat, am plecat spre casă, perfect lucid, mintea era trează, gândurile se roteau ca vălătucii de abur, nu reușeam să mă opresc deasupra unui gând, fiecare venea, aștepta la rând, neliniștit, apoi pornea prin minte, o cuprindea pentru câteva secunde, dar nu reușea s-o stăpânească, fugea, venea altul, șiruri, șiruri de gânduri, de amintiri nu reușeam să le fac loc la toate, să le ordonez, ușoara amețeală le făcea și mai năuce, gerul intra în mine, mușca lacom din bucăți de carne, mă sfășia, mă simțeam undeva, într-o lume paralelă din care mă priveam, mă judecam, încercam să mă adun, dar nu reușeam să dau poruncă minții. Nici nu știu până la urmă, era beție sau era luciditate dusă la extrem? Am intrat în casă sperând s-o găsesc pe Crina, să discut cu ea așa cum n-am discutat niciodată, habar n-am de ce, ne-am lăfăit în delăsare amândoi? am evitat ca să nu deranjăm surogatul de echilibru din familie? sau pur și simplu, Crina considera că era normal totul așa cum era, nu era nevoie de o discuție ca să balanseze golul, să umple vidul, să salveze două inimi sufocate în rutină. Sau golul era doar în mine, ea era fericită? Sau mă rog, nu fericită, împlinită, nici nu cred în fericire, sau nu mai cred într-o fericire la vârsta mea, doar scurte momente de bucurie pe care le trăiesc, le absorb, apoi le uit, trec rapid, ca o apă de munte. Crina doarme, nici n-a observat că lipsesc? sau i se pare normal să ies din casă ca un vifor, să nu mă întorc la timp? Masa de seară este tabu, ea pregătește totul cu migală, gătește bine, ne adunăm toți, mai ales duminica, scoate paharele cu picior, vesela strălucește, tacâmurile sunt puse ordonat la locul lor, șervețele de damasc, brodate, aranjate simandicos pe farfurie, este un întreg ritual, iar eu mi-am permis să fug exact înainte de masă. Ca niciodată. Într-un fel, răsuflu ușurat, în căldura casei, simt amețeală, rămân însă în continuare mult prea lucid. Răsuflu ușurat, dar simt și frustrare, o undă de iritare îmi trece prin corp, până la urmă, ce este normal și ce nu? De când stabilește Crina ce este normal, de când este ea Dumnezeul casei? De acum, eu voi stabili linia de normalitate și nervos, dau un pumn în oglindă. Cade, se sfărâmă, îmi văd chipul reflectat în sute de bucățele de ochiuri de lac, le dau un picior, schimonosesc chipul meu din umbra lor și trec mai departe. Intru în dormitor și pentru o secundă sunt derutat, nu știu ce să fac, rațiunea învinge amețeala din mine, mă așez îmbrăcat sub plapumă, tăcând.

– Ești beat! cade verdictul Crinei. De ce nu te dezbraci? De parcă asta contează în tot ce s-a întâmplat, de ce dorm îmbrăcat, altceva nu vede?

– Pentru că vreau să dorm așa! De acum, eu hotărăsc ce e normal și ce nu, spun cu viteză, infantil, cu tavanul rotindu-se deasupra, cu lumea învârtindu-se! Se aude râsul cristalin al Crinei, o amuză, nu m-a mai văzut așa, simt mâna ei așezându-se peste obrazul meu, o atingere ușoară, ca o mângâiere, apoi se întoarce și adoarme rapid, ca întotdeauna, ca un copil lipsit de griji. Eu lucid, pământul se rotește, în rotirea asta, eu sunt lucid, mult prea lucid.

(Va urma)

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.