Pe Crina am cunoscut-o în studenție, era medicinistă, înaltă, subțire, trup de trestie ce o făcea să pară vulnerabilă, fragilă, extrem de curtată, genul de păpușă – bibelou, fiecare bărbat se simțea în prezența ei, dator să o protejeze, fiecare credea că îi apără sensibilitatea, fiecare era convins că o sprijină prin viață să nu se spargă în fărâme. Își știa măsura frumuseții, chiar în spatele măștii de vulnerabilitate, era foarte sigură pe ea, avea de pe atunci gesturi studiate îndelung în oglindă, își ferea ușor profilul pe partea stângă știind că avea nasul puțin adus, își acoperea bărbia cum putea, de cele mai multe ori își ținea barba în palmă când vorbea, parcă își așeza ca un trofeu fața pe un suport ca să fie observată bine de toți din jur, dar de fapt, își ascundea bărbia puțin cam prelungă, parcă cineva trăsese prea mult de ea. Erau nuanțe care, fără să-și dea seama, îi sporeau frumusețea, o făceau vie. O transformau din păpușă de ceară într-o femeie superbă, izbitor de albă, cu ochi ireal de mari, ireal de albaștri, semănau cu adânc de ocean din care nu mai ieșeai. Te fixa cu privirea ca într-o menghină, mă uitam cu surprindere la cei din jur, nu aveau scăpare, se lăsau subjugați, înrobiți, parcă avea ceva în ochi, sau parcă ceva te oprea să mai pleci din ei, nimeni nu avea putința să o cerceteze mai amănunțit, un gard erau ochii ei, printre ale cărui grilaje de lux nicio privire nu putea pătrunde, ca și cum o pancartă ”pe aici nu se trece!”, era postată în poartă. Am curtat-o prima oară curios, era firesc, toți bărbații din jur o făceau, apoi incitat de a descoperi ce este sub platoșa de gheață pe care-o afișa și în final, încăpățânându-mă să fiu cel ales, să dau la o parte masa de bărbați ce roiau în jurul ei, mai ales că ea îmi arăta oarecare interes. Am curtat-o, sperând să fie ea, cea care mă va scoate din banalul unei existențe plate, fără suișuri și coborâșuri, deși aș fi vrut să simt mai mult decât o simplă curiozitate față de nadele cu care prindea orice bărbat care doar trecea prin dreptul ei. Nu mă fascina ea, în sine, mă fascina puterea cu care acapara orice discuție, invidia femeilor din jur, amețeala bărbaților când le arunca o singură privire și îi năucea. Mă întrebam de ce asupra mea nu avusese aceeași putere, eu rămăsesem treaz, perfect lucid când o cunoscusem și între noi era o luptă continuă, surdă între orgolii, ea neînțelegând de ce nu-i cad răpus la picioare, exagerând uneori în a mă fixa cu privirea, în încercarea de înrobire, eu, în continuare lucid, atât de lucid, încât mi-era ciudă pe ce simțeau cei din jur, aș fi vrut să visez la ea, să-mi zboare gândurile aiurea, să se oprească asupra ei, să-i mângâi ochii în visare, să o ating, să-mi doresc atingerea. Mai mult, îmi doream însă să o descopăr, eram atras de ceea ce credeam că este în spatele icebergului subțire și rece, de ceea ce voiam eu, de fapt să fie. La început, am crezut că se lasă foarte greu descoperită, vorbea mult, aproape că era o morișcă de vânt ce împrăștia aerul, credeam că vorbește mult ca să acopere o sensibilitate, așa mi-aș fi dorit, dar o urmăream mereu, mă uimea, trăia totul la același nivel, nu urca, nu cobora, pur și simplu nu o atingea nimic, nu o afecta nimic, nu punea suflet în nimic. Lua totul firesc, i se părea firesc să fie adulată, i se părea firesc ca alți bărbați să-și părăsească iubitele doar pentru că se îndrăgosteau brusc, inconștient de ea, i se părea firesc ca lumea să nască în jur, ca lumea să moară în jur, ea era doar astrul după care se învârtea pământul. Nu suferea, nu se bucura, râdea pentru că se spusese o glumă și îi stătea bine când râdea, nu plângea pentru că se strica machiajul care îi mărea ochii mai mult, aproape că îi acopereau jumătate din față, trăia fără să trăiască. Era vie doar pentru că se mișca. Am înțeles destul de repede că nu era o sensibilitate aparte care se ascundea sub o mască de gheață, de teamă, din timiditate, din delicatețe. Era fragilă, doar pentru că bărbaților le place fragilitatea. Era, de fapt, o stâncă, n-o clintea nimic, era puternică, extrem de puternică pentru că aproape nu avea sentimente. Era doar o păpușă superbă.

Spune-ți părerea

comments