Poate undeva în adânc te voi iubi mereu, Dumnezeu n-a știut a pune în inima mea ură și indiferență după dragoste, poate îți voi purta de grijă mereu, poate mă voi teme când ești palid, te voi sprijini la greu, poate îți voi lua din greutăți, nu vreau să-ți fac rău, să te rănesc. Nu vreau să mă răzbun pe indiferența ta. Îți iau doar jucăria, doar asul din mânecă. Îți iau primăvara, îți las celelalte anotimpuri, ți-ajung! Îți las indiferența, îți las tăcerea, inima mea se răzvrătește, sângele meu clocotește, pulsul meu bate acum în revoltă. Nu mai vreau! Nu mai pot! Sunt femeie și cred în mine! Auzi? Nu-mi iau sărutul înapoi, nu-mi iau amintirile înapoi, nu-mi iau înapoi nimic din ce ți-am dat, nu este un partaj, doar libertatea mi-o iau și puterea. Sunt frumoasă, mă crezi? Sunt atât de frumoasă și fără privirea ta, sunt puternică și fără ochii tăi, sunt femeie și în indiferența ta, poate că există un sens în toate, poate că trebuia să-ți scriu, să mă dezgolesc, poate că trebuia să primesc și tăcerea și necuvintele tale, poate că există un preț, poate că-l plătesc, poate voi mai arde, poate voi greși, poate voi suferi, sunt atât de frumoasă, atât de senină, sufletul meu este frumos, nu știi a-l prețui, dar și carnea mea este frumoasă, pielea mea de creolă obișnuită cu soarele verii este fierbinte, asta voiai să știi? Acum știi! Și gustul meu este de liliac înflorit, te-ai repezit vrând odată să-l afli, și mirosul meu este de primăvară, te-ai înșelat de nu ți-a plăcut! Ți-am simțit palma cu contur de femeie, degetele tale lungi de parcă au mângâiat clapele pianului dintotdeauna, le-am simțit căutând lacom prin materialui bluzei, mă căutau până la os, apăsau, strângeau, cucereau bucată cu bucată din mine, mă biruiai. Parcă desenai pe mine, când mă strângeai la piept parcă-ți eram harpă în brațe, mă învingeai cu ochii. Nu m-ai mai vizitat demult, pielea mea a rămas nepictată, corpul meu nu mai cântă, ochii mei sunt ridicați spre cer. Mă întind sub amintire ca o pisică la soare. Era bine! Bărbatule, mai ai ochi cu care să mă mângâi, mai ai degete cu care să atingi, mai ai inimă cu care să mă simți? Mai ai viață pentru mine? Ai avut vreodată?
Poate și faptul că vrei să rănești, să-l faci să sufere pe cel care-l iubești face parte din dragoste, din viață, erau momente în care puteam renunța la tine, doar pentru o clipă cu tine, pentru o atingere în plus, am înțeles că orice face parte din dragoste, orice, orice, numai indiferența nu! Indiferența doar ucide! Cu indiferența m-ai ucis puțin câte puțin. Mai mor și acum! Unde începea indiferența ta, eu mă sfârșeam,
Ai fost bărbatul meu, fără să mă ai femeie, ai fost bărbatul meu pentru tot ce a fost, dacă te-aș fi luat soț, dacă o oră m-ai fi avut în brațe dezbrăcată, nu mi-ar fi fost trupul tău atât de familiar. Eu doar am crezut în tine. M-ai sorbit cu totul în tine, m-ai asimilat cu tine, n-am apucat oare să-ți spun că doare? Nu voi mai bate la uși închise, s-au închis pentru că eu nu fac parte din lumea de dincolo de ele. După aceste uși locuiește un om din a cărui viață eu nu fac parte. De unde pot ști eu?
Dacă am să mă întorc vreodată, te voi iubi de la capăt și pentru timpul cât n-am fost! O să modelez clipă cu clipă, zi cu zi în care am fost plecată. Așteaptă-mă sau nu mă aștepta! Cât te-am iubit, marea ta a fost liniștită și tu ți-ai condus corabia, Syrus, cârmaci pe mări line. Ți-a fost ușor!
Caută-mă sau nu mă căuta, dar de ce oare m-ai căuta dacă mi-ai văzut deja arderea? Ce-ai mai putea găsi, doar cenușa arsă în drum?
Taina