Nu am reușit să terminăm studiul și se apropie sfârșitul de an. Promisesem că-l vom finaliza, dar nu avem niște rezultate palpabile. Tu,Dor este foarte supărat, aproape trist. A fost chemat la șeful cel mare și probabil a fost puțin urecheat. Când s-a întors era mut, nu a vrut să vorbească. A încercat un zâmbet de încurajare spre mine, dar mai mult a ieșit un rictus. Cicatricea mică de deasupra buzei, a devenit foarte evidentă, este roșie, nu l-am mai văzut așa. Aproape m-a speriat. Am plecat de la institut cu inima strânsă. Din toate cuvintele pământului, nu am găsit unul, măcar unul, care îi aducă, nu uitarea, ci doar zâmbetul pe buze. Voiam doar să îi cer iertare pentru răutatea oamenilor, pentru răutatea colegilor și chiar pentru răutatea mea.
Pe drum spre casă, mă rugam la Dumnezeu să-l întărească, să găsim o soluție în eprubetele și instalațiile cu care lucrăm, m-am rugat să-l ajute să fie așa cum vrea el să fie, nu cum vor ceilalți. Şi orice ar alege Dumnezeu, pentru drumul meu, pentru drumul lui, Tu,Dor va rămâne acelaşi. Nu mă pricep la oameni, nu am „nas”, nu am flerul omului bun sau rău. Dar am flerul omului „altfel”. Şi sunt întotdeauna de partea lui.
Când am plecat de la el din laborator, a spus ceva, m-a șocat, că îi este dor de drum lung, de cer. A spus-o trist și am înțeles în ce fel îi e dor de cer. Inima mi s-a făcut mică și s-a ascuns undeva, în stânga, mult prea în stânga, mă incomoda, mă strângea.
Tu,Dor m-a învățat multe în acești ani de când sunt aici, a fost singurul care a avut încredere în mine, m-a luat la un studiu care poate să-mi dea un avânt, ceva în plus pe CV, ceva important, nu știu de ce a făcut-o, poate că mă amăgesc crezând că a fost mai mult decât încredere, dar pe perioada studiului am învățat multe de la el ca profesor, ca om. Îi sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat, uneori fără să știe!
Te rog, Tu,Dor, nu te grăbi să pleci, nici nu-ți dai seama câtă suferinţă ai aduce în jur!
Din păcate, sau din fericire, viaţa nu te pune dintr-o singură mişcare acolo unde îţi este locul. Pentru asta, îţi trebuie ani şi de linişte, şi de succese şi de eşecuri şi de suferinţă. De câte ori, fiecare din noi a muncit pe brânci şi nu a reuşit? Câte nopţi de nesiguranţă am pierdut, câte clipe de aşteptare am petrecut? Şi uneori nu am câştigat? De fapt, asta este esenţa vieţii. Şi frumuseţea, poate. Dar Dumnezeu ştie să şteargă şi lacrimile, acolo unde uneori, nedrept le aşează. Există şi momente de compensaţie. Un succes care ne vine fără să-l aşteptăm, atenție, nu fără să-l merităm. Cunosc sentimentul pe care îl trăiește Tu,Dor, l-am trăit şi eu uneori, o chelfăneală luată fără merit, dar și o bucurie, chiar mică pe care am primit-o fără să o cer, fără să pun cărămida de la care s-a plecat, dar eu ştiu? Poate că nici nu ştim care este de fapt cărămida.
Când mă lua tataie al meu în braţe şi încerca să mă adoarmă, îmi spunea că la mine la ursitori, a venit ursitoarea cea bună şi mi-a urat să aduc soare în jurul meu. Doamne, de-ar fi asta misiunea mea pe pământ, cu cât drag aş împărţi soare, aş da tuturor, cunoscuţi şi necunoscuţi, dar aş opri o felie bună pentru toţi cei dragi mie şi pentru Tu,Dor!