Uneori mă trăgea Dumnezeu de urechi și cu opinteli, cu chin, îmi întorceam gândul de la tine. Gândul meu a fost curat, să știi Tu,Dorule, nu am îndrăznit să-l duc în lumea aventurii, dar gândul cât de curat părea, tot murdar era și după o zi, după o săptămână în care mă chinuiam să nu mă gândesc deloc la tine, într-o zi, cedam, pleca gândul ca glonțul din pușcă, lacom, hulpav, te căuta, te pipăia, îți atingea mâinile, cu un ochi râdea, cu un ochi plângea, îi era dor, îi era teamă și trasă de urechi, am continuat iubirea, m-am rugat, nu a fost seară în care să nu mă așez în genunchi să vorbesc cu Dumnezeu, am învățat rugăciuni noi, am învățat să mă rog și altor sfinți, uneori îl cert pe Dumnezeu, îl caut vinovat pentru tot ce mi se întâmplă, de ce m-a lăsat, de ce nu-mi găsește loc, de ce mă trece prin agonie și extaz, prin exaltare și dezamăgire, de ce mi-a tulburat rostul vieţii și dacă tot ce este de la Dumnezeu este un dar, dacă tu ești un dar, de ce nu mă bucur? De ce eu nu-ți sunt dar? Și strig degeaba în vânt, ascult pescărușul cum se zbate, cum se tânguie și îi înțeleg tânguirea, strigătul, bocetul și tângiundu-mă, strigând, bocind tot te iubesc. Te-am visat, de nenumărate ori am închis ochii și când dorul mă răzbea, adormeam și Dumnezeu te trimitea în visul meu, uneori, veneai spre mine, alteori fugeai, plecai, cu mersul tău, ușor aplecat, te urmăream și plângeam și în somn, alteori zburam amândoi, întindeam aripile și ne ridicam, pluteam și pace, străvezie pace mă cuprindea și știam că locul meu va fi într-o zi lângă tine și al tău lângă mine și mă trezeam și trăiam din inerție, așteptând ca viața să-mi arate, să-mi confirme sau nu și în timpul acesta te iubeam. Odată ai spus un cuvânt, un cuvânt care nu-și avea locul atunci, acolo, în acel context, mai folosisei cuvântul și altădată, știam că știi ce înseamnă, dar m-am agățat în încercarea de recuperare, de vindecare să-ți strig în gând, să râd, cu ce cuțit să mă înarmez în uitare?  încercam să găsesc defecte, hibe să te scot din mintea mea, dar nu puteam, mă durea chinul meu, efortul meu, dar și cocoașă dacă aveai tot te iubeam, altădată ai venit cu mâneca cocoloșită, știam că avusesei halatul deasupra, dar voiam, încercam disperată să te alung, ce secure să găsesc uitării? plecam înarmată cu arme grele, cuvinte pe care le foloseai aiurea, mâneci cocoloșite, te bombardam, zid erai în fața alicelor mele, adormeam liniștită, da, te uitam, nu mai aveam mult, a doua zi, primul gând se ducea spre tine. Doamne, ce defect am? Doamne, cum pot să uit? Doamne, cum pot să nu mă mai doară?

Și acum beau, aburii vinului s-au ridicat, nu-mi trebuia prea mult, te scot din mine cu vin, te scot din mine cu fum, te scot din mine ca un drog, cu alt drog și strig: știu că niciodată nu voi merge cu tine de mână pe stradă, știu că niciodată nu-ți voi cumpăra o pijama, știu că niciodată nu-ți voi îndrepta nodul la cravată, niciodată nu-ți voi călca o cămașă, niciodată nu vei fugi cu mine o oră în lume, știu, știu, știu și atunci, te rog, ajută-mă, ajută-mă să te alung, să mă eliberez, nu fii egoist până la capăt, oricum nu ții la mine, oricum nu însemn nimic, nu fii laș până la capăt, mă dor prea tare minciuna, indiferența, nepăsarea ta, chiar dacă uneori, m-am întors cu spatele prefăcându-mă că nu le văd.

Tu,Dorul meu, am crezut că acolo unde te sfârșești tu, încep eu, ca într-un cerc, un cuprins, o linie care nu se sfârșește. Tu,Dorul meu, am crezut că tu începi acolo unde mă sfârșesc eu, visele mele, gândurile mele, toate mă făceau să cred asta și m-am înșelat. Tu ești pe partea cealaltă a lumii, tu  nu mă vezi, tu nu-mi vorbești…

Spune-ți părerea

comments