Sunt în vacanță, în vacanță de toate, în vacanță de tine, Tu,Dorul.
Soarele a coborât parcă pe o scară, câteva trepte mai jos, mai are puțin, ajunge pe pământ, arde aerul pe care-l respir, arde bucata de nisip pe care calc, ard colțurile în care mă ascund, arde corpul meu și apa rece pe care o arunc pe față, pe trup, începe să ardă la contactul cu pielea. Arde dorul.
Nu sunt eu. Mă privesc de minute în șir în oglindă și nu mă recunosc. Am unghiile nefăcute de câteva zile, cearcănele se întind sub ochi, nu știu ce să-mi iau pe mine, hainele toate îmi par vechi, niciuna nu îți poate spune nimic, părul este prins aiurea, cafeaua nu a reușit să mă trezească, am pe mine urmele lipsei tale.
Îmi spun mereu și mereu că nu am nevoie de tine pentru mine, închid ochii și te văd, nu am nevoie de prea multe ca să-mi recapăt liniștea.
Nu știu să alung nimicul, delocul din mine, nu știu să scap de astfel de stări, vreau să spăl murdăria pe care o simt, arunc de pe mine haine, arunc elasticul din păr, las prosopul în care m-am înfășurat, mă privesc în oglindă, îmi las părul pe spate, eu în fața oglinzii, bronzul mă transformă în statuie, carnea mea e lucioasă și atunci de ce mă simt așa obosită, pustiită, îmi fac duș și ies udă, las în urmă dâre de apă, mă întorc, desenez cu tălpile goale un nume pe apa lăsată, mă șterg până la durere, să curăț, starea de gol, port pe mine, încă, urmele lipsei tale.
Nu am aruncat nimic de la tine, am simțit furia cum urcă în mine, erai cu Andreea când am plecat și ți-era bine și atunci am vrut să azvârl ceea ce îmi aduce aminte de tine și n-am putut. Am trăit furia cu minte de copil, atunci pe loc, aș fi tăiat cu foarfeca poza ta, am simțit inconștiența și mi-am dorit nepăsarea. Furia a trecut și închid ochii răsuflând ușurată. Totul de la tine a rămas întreg, totul din tine în mine, a rămas întreg! Dar nu ești și simt un gol, ești leacul meu, obișnuința mea, clipa mea de zi cu zi.
Ziua trece fără sens, zi fără tine, sufletul meu nu cedează, se ambiționează să rămână agățat de trecut, acolo unde era bine! Trag nu nesaț dintr-o țigară găsită într-un sertar, aș vrea să trag de stern, să-l desfac, să intre fum, să mă înec în fum, să zbor în fum!
Seara trece încet, m-am învățat să trăiesc cu tine în preajma mea, când nu ești, nu știu să trăiesc, uneori când vorbeam cu tine, apărea cineva și îmi fura din timp, aș fi șcrâșnit din dinți, strângeam din pumni, azi sunt singură și aș vrea înapoi timpul furat atunci de un strain, vreau azi clipele furate. Într-o zi ai pus mâna pe umărul meu și ai apăsat tare, parcă vrând să-mi arăți că tu ești bărbatul, eu femeia, te-ai uitat fix în ochii mei, te-ai uitat adânc, în inima mea, acolo unde toate sentimentele mele devin vulcan, capătă forță, se transformă în lava, iau o formă și curg, iar felul meu de a vedea viața se transformă în basm. Totul din jur devine poveste. Ce vrei să-mi spui? Nu promiți, dar inima mi se oprește întrebându-mă, tu vorbind, eu ascultând, tu arătându-mi, iubesc fiecare privire plină de întrebări, de oboseală, de mânie, liniștea se lasă ușor în mine, îmi spun că fericirea s-ar duce repede, arde și se consumă, liniștea este o stare, împăcarea este o stare.
Te rog, ia-mă de mână și ține-mi loc de orice!
Taina