Mi-e frică de întuneric, întotdeauna mi-a fost şi pentru a mă proteja, mama îmi aprindea o veioză mică, atunci când mă culcam. Când Carmen rămânea noaptea la mine, de multe ori rămânea, o deranja veioza, o stingea, eu o aprindeam şi aşa o ţineam minute în şir, până când ea începea să strige: ”fricoasa, fricoasa!”, iar eu începeam să plâng şi mă hotâram că este timpul să dorm fără lumină. Mă acopeream bine, doar ochii rămâneau afară, dar nu reuşeam să-i închid. Aşteptam până adormea Carmen şi aprindeam veioza.
Când eram la bunici la Gorj şi voiam să ies noaptea la WC, voiam să o trezesc pe mamaia, dar ea nu voia, era obosită. Zicea că sunt mare, că nu o să am trenă toată viaţa, că întunericul n-a mâncat pe nimeni. Încercam să mă culc înapoi, dar nu întotdeauna reuşeam. Uneori mă găseau zorile aşteptându-le. Când soseau, găseam gramul de curaj care-mi lipsea, şi de-abia după ce mă întorceam în casă, reuşeam să adorm.
Mi-e frică de păianjeni. Mi-e groază de cel mai mic fir de păianjen. Când eram mică, mama a cumpărat câte un set de farfurii la fiecare. Un set cu desene din Greuceanu, pentru tata, un set cu desene cu zâne, pentru mama, mie ca să mă obişnuiască cu gângăniile, un set cu tot felul de insecte colorate. Erau frumoase, dar farfuria desenată cu păienjenei, eu nu am atins-o niciodată. Acum câţiva ani, într-o iarnă, eram în cada de baie plină cu spumă, mă relaxam fericită când cu coada ochiului am văzut pe jos, ceva mişcând. M-am întors, era un păianjen, uriaş mi s-a părut. Ore în şir nu am putut ieşi din cadă, eram paralizată, iar frica era atât de mare, încât nu puteam nici să strig. Îmi era teamă că o să mă audă păianjenul. Am aşteptat îngrozită, până şi-a dat seama Andrei că este ceva în neregulă şi când a intrat, m-a găsit privind într-un punct fix, din care păianjenul plecase demult.
Mi-e frică de nesiguranţă. Din acest motiv, nu am acceptat niciodată să mă sui pe patine, pe role, pe schiuri şi chiar pe sanie ca să mă pot urca, trebuie să fiu lămurită din timp că nu mi se poate întâmpla nimic. Probabil, îmi place să simt pământul sub picioare. Gheţuşul format iarna, pentru mine este o adevărată teroare. Frica de cădere…
Mi-e frică de moarte! Nu mă tem de moartea mea, mă sperie trecerea celor din jur, bătrânii duși, bunici și părinți plecați spre alte lumi, cei tineri risipiți prin astă lume, eu rămasă, din ce în ce mai singură. În jurul meu, oamenii îmbătrânesc prea repede.
Mi-e frică de omul trist care locuieşte câteodată în mine. De cele mai multe ori este vesel, dar uneori este copleșit și atunci închide ușile, toate ușile.
Mi-e frică de unele întrebări. Cine sunt? De ce sunt acum, aici? Unde este viaţa mea de până acum? Unde mă duc? Spre ce mă îndrept? Uneori îmi pun aceste întrebări şi răspunsul la ele, nu-mi place, nu mă mulţumeşte. Sau nu-l știu!
Mi-e frică de unii oameni. Cum zicea Sartre: “ceilalţi, iată iadul!”. Mi-e frică de ceilalţi. Nu ştiu nici eu prea bine de cine anume, dar ştiu că am încredere în oameni, fie că-i cunosc, fie că nu-i cunosc şi ştiu că uneori am fost dezamăgită, şi chiar de cei la care ţineam şi mi-e teamă de încrederea mea, mi-e teamă de dezamăgire…
Mi-e teamă că n-o să reuşesc niciodată să scriu cartea mea. Am hotărât de sute de ori să nu mă mai risipesc, m-am apucat de sute de ori de ea, dar mereu apare câte ceva, mereu mă gândesc că sentimentele mele ascunse, trăirile mele îngropate adânc, zvâcnirile mele secrete o să-i rănească pe cei din jur. Şi renunţ.
Mi-e teamă de trecere, fiecare clipă ne duce spre bătrâneţe. Mi-e teamă de bătrâneţe, când nu mai simţi clipele, când nu mai contează clipele, când nu se mai întorc şi de fapt nu mai vrei să se întoarcă. Clipele vin plecând, clipele pleacă venind şi zilele, şi anii cu ele, mi-e frică de riduri, mi-e frică de negru, mi-e frică ….
Mi-e frică de necunoscut, sunt o conservatoare în adâncul sufletului meu şi orice avânt în gol, chiar dacă uneori îmi place, îmi produce o stare de teamă. Mi-e frică de schimbări, îmi aduc nesiguranță. Vreau Macondo al meu cu cafeaua de dimineață, cu pisoii, cu chioșcul în spate mereu, cu banca mea să n-o afle nimeni, cu teiul meu, cu gângăniile mele, cu mașina mea parcată în același loc. Dacă locul este ocupat, mă învârt ca o gâză în jurul becului. Și mașina Tu,Dorului meu îmi place s-o știu în același loc. Când mă îndrept spre intrare, mă uit spre ea și mă simt în siguranță. Deci este acolo! Dacă nu e, încep întrebările, o fi bine, mereu răcește, iar o fi făcut gripă, iar nu vine?
Mi-e frică de târziu…
Mi-era teamă mereu de momentul în care Mihaela și Mihai vor pleca. Au plecat și mi-e teamă când vin, de momentul plecării la tren. Mă ascund, mai încerc să-mi potolesc lacrimile, dar de cele mai multe ori nu reușesc.
Mi-e frică de înec, chiar dacă îmi place înotul, mi-e frică de cădere, chiar dacă îmi place zborul, e ca şi cum mi-e frică de moarte, chiar dacă îmi place viaţa…
Mi-e frică de dor, mi-e frică cumplit de dor sfâşietor, mă dor braţele, mă dor ochii, mă doare corpul, întreg corpul când mi-e dor, am febră, când mi-e dor şi totul arde în mine….
Mi-e frică să nu mai fiu în ochii lui într-o zi, Doamne cât de frică mi-e să știu că nu se mai face cald în ochii lui când mă vede!
Mi-e frică de păcat, îmi cer iertare şi ştiu că Dumnezeu mă iartă, dar mi-e frică de cât de greu este păcatul meu, acolo ascuns adânc în inimă, şi este greu.
Mi-e frică de durere, mi-e frică să nu vină o zi în care să spun: „nu mai pot!”, mi-e frică de frică, mi-e groaznic de frică de frică, mi-e frică de corbul lui Edgar Allan Poe, să nu zboare deasupra mea, urlând în delir „niciodată, niciodată, niciodată….”
Legătură permanentă
In perceptia mea tu esti o vapaie, de ce gandurile tale imi par pesimiste?
Oare de ce am senzatia ca nu esti Cici pe care o stiu?
Ce te framanta?
Atat de mult am pierdut contactul unii cu altii incat nu ne mai recunoastem?
Legătură permanentă
Sunt o văpaie, Carmen! Sunt încă o văpaie, de-ai ști cum ard pentru orice, de-ai ști cum iau foc, de-ai ști cum iubesc, cum țin la prieteni, de-ai ști cum trăiesc clipa, fiecare clipă! Și apoi, nu întotdeauna gândurile mele le-ați știut! Am fost văpaie, sunt o văpaie, dar mai am și momente în care obosesc! Deh, vârsta! Poate pentru că sunt prea văpaie ard pentru tot! Nu, nu m-am schimbat, adică, știu și acum să pun suflet în toate și asta este cel mai important!
Legătură permanentă
Ai dreptate asta e cel mai important .Vreau sa fii fericita asa cum intelelegi tu asta si sa-ti gasesti forta de a merge mai departe .
Legătură permanentă
Carmen, uneori am atâta forță în mine, forță pentru nouă vieți. Uneori cuvintele mele sunt mai triste, sau par triste, dar eu nu sunt tristă. De cele mai multe ori! Când sunt, stau puțin în drum, iau aer în piept și pornesc iar, cu sacii în spinare, sau fără saci. Cum îmi hărăzește Dumnezeu ziua!
Legătură permanentă
Cici este o vapaie. Gandurile iti par pesimiste tie Carmen. Cici are curajul sa afiseze pe „perete” toate gandurile, starile , trairile. Este foarte gresit sa afirmi ca este o Cici pe care nu o stii. Nu putem cunoaste un om cu toate fatetele lui. Cunoastem oameni cu care impartim timp si momente dar, acest aspect nu ne da dreltul sa afirmam „ca stim” acei oameni. Cunoastem doar franturi de caractere, emotii si trairi ale altor oameni cu care interactionam. Cici e o vapaie.
Legătură permanentă
Mulțumesc Diana! Sunt o văpaie!
Legătură permanentă
Cand unui om i-a fi frica de asa multe „lucruri” pe iasta lume, semn clar ca a obosit. Se spune ca atunci cand esti obosit, trebuie sa te hodinesti, o vreme. Micuta vapaie. Toti suntem vapai, de la nascare. Dupa aia, om mai vedea ce s-o mai intampla, pe parcurs… Unii pierim, altii, ca prin minune, ne revenim dintr-al pieirii neant [mare minune! ] – altii, mai palpaim usor – iara ceia din manastiri [care is mai curati ca noi] ard ca la inceputuri.
Th3Mirr0r
Legătură permanentă
Sunt încă o văpaie, înțeleptule vraci! Când te naști flacără, flacără arzi. Arzi și în nevoi, arzi și în bucurii. Doamne, cu voia Ta, mai am mult timp până la pâlpâire. Dar, da, vraci știutor de inimi, azi mă hodinesc. Mă opresc puțin din șuvoaie, voi sta în pijama o zi întreagă, nimeni nu va fi azi prin preajmă, doar voi scrie. Asta da, hodină!
Legătură permanentă
care-i vraci, pe-acolo?..
…
iti trebe un hamac legat de doi copaci, sa vezi colo ce hodina. ca o frunza leganata in vantul trecator, ori vreo ramura uitata dintr-un gand lunecator 🙂
Th3Mirr0r
Legătură permanentă
P.S: ah, aproape uitai! sa stii ca pe cat de aspru, pe atat de bland, pe cat tipa, pe atat si tace, pe cat se zbate, pe atat sade – corbu’ lu’ Poe 🙂
„nevermore” „Lenore”
Legătură permanentă
”Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător.”
Și mai mult decât orice, este devotat pe veșnicie unei singure iubiri!
Legătură permanentă
🙂 pecetea trecatorului, chema-va-s-ar, atunci 🙂
ca prin lumea asta trecem cu totii. ideal ar fi ca pe unde trecem, sa culegem, sa alegem.
iaca, de-amu, poti scrie si tu poezie
Th3Mirr0r
Legătură permanentă
P.S: sarmanu’ Poe.. e ca luntrasul ala…
din videoclip
https://www.youtube.com/watch?v=gTHppUIS1BQ
Legătură permanentă
Am încercat să scriu și versuri, dar neeeehh! Nu merge! Îți las ție poezia. eu doar o citesc!
Legătură permanentă
daca poti scrie proza, vei putea si poezie. e doar o trecere, de la o structura la alta.
Apropo, stii ce proiect am eu, deschis? Ai putea participa, daca esti interesata. Vreau sa fac un dictionar de rime, in 2 volume. Ca timp planificat, 2 ani[cel putin]..
Th3Mirr0r
Legătură permanentă
Da, este un proiect interesant. Am încercat poezia cum am mai spus, dar nu mi se leagă, par sterpe cuvintele mele puse pe rime, sau chiar pe rimă albă. Și am renunțat. Îmi place foarte mult poezia, citesc și acum, deși le știu pe dinafara poeziile lui N. Stănescu, Blaga, Cezar Ivănescu, Rainer Maria Rilke, etc. Să nu-l uit pe Sorescu, mă rog și uit pe mulți alții care îmi plac și nu-mi vin acum în minte după o zi în care am fost pe drumuri. Nu mai există un astfel de dicționar? Cu ce te-aș putea ajuta? Eu ca și luntrașul din video, care uneori de abia-mi trag corabia printre fantome, angoase și fantasme? E adevărat, mă ajută tare mult optimismul care întotdeauna răzbate, mai devreme sau mai târziu ca ghiocelul primăvara.
Legătură permanentă
Din cate am vazut pe internet, sunt cam 4 dictionare existente – poate or fi mai multe, insa eu cat am stat vreo ora sa caut, vazut-am numa’ 4. Dintre care 1 sau 2 autori decedati. Ma rog. Nu asta e important. Ci.. faptul ca eu vreau ceva diferit. 800 pagini, format A4, cca 80-90000 de cuvinte, dispuse pe 3 coloane. Primul volum, sa fie cu o combinatie de la 1-3,4 litera, gen grad I, II, [depinzand de cuvant]; iar al doilea, sa mearga pana la a 6-a litera (poate)[indecis]. De asemenea, pe fiece cuvant sa fie pus accentul. Astfel de dictionar – Nu exista 🙂 – sigur, e o munca titanica, insa eu am inceput. fie si daca va dura 2 ani cum estimez. Eu as avea nevoie de ajutor in privinta celui din urma aspect – accentul pe vocale.
Si Corina, tot cu Sorescu 🙂 iaca un element in plus.
E bine ca ai citit destui clasici, asta iti confera o mai buna perspectiva asupra poeziei, mesajului poetic si nu numai. Cu atat mai mult, ti-ar veni mai usor sa scrii poezie – candva. Zici tu ca incercasi. Bun. Insa, n-ai avut poate destul curaj sa continui? 🙂
Las’ ca ai tu destul optimism…
Th3Mirr0r
Legătură permanentă
Vezi tu Mirror, îmi spui lucruri pe care eu nu le cunosc! Nu am făcut filologie, sunt un biet absolvent de chimie pură, cum se spunea la vremea aceea, iar acum predau discipline legate de protecția mediului. Eu sunt un filolog amator, doar am citit și citesc mult. Părinții mei aveau o bibliotecă uriașă, camerele la casa noastră părintească aveau aproape 4 m înălțime, iar corpurile de bibliotecă ajungeau până sus. Aveam la un moment dat, când am făcut un inventar cu tatăl meu, eram prin liceu, mai mult de 2000 de titluri de cărți. Am citit și zi și noapte, orice îmi cădea în mână, istorie, beletristică, jurnale de călătorie, poezie, etc. Dacă ai nevoie de ajutor, mie trebuie să-mi explici ca unui copil.
Legătură permanentă
Ai putea sa te gandesti la cum ar cade un accent pe o vocala a unui cuvant. Daca luam cuvantul „casa” primul A e accentuat, al doilea, in jos, accentul. Daca as spune „acasa”, automat se schimba accentele. Doar ca dureaza mult, sa analizezi fiecare cuvant, sa pui accentele pe ele.
Th3Mirr0r