Primăvară ciudată, cu ace de gheață căzând peste noi, soare anemic, imun la privirea mea rugătoare, săbii păzind acoperișurile, topindu-se, desprinzându-se într-un final fără forță, lovind trotuarele cu putere, cu zgomot ce mă face să tresar. Oameni morocănoși, îmbufnați, împingându-se din umbră, în căutarea unei raze rătăcite, comentând știri, meciuri, agitați, gesticulând, neiertând pe nimeni din jur, nedând șanse soarelui să pătrundă în inimi. Resemnați, depresivi, cu capul plecat.
Am întins mâna spre Tu,Dor, era trist, lăsându-se purtat, manipulat ca toți, de vremea de afară. S-a uitat rece, brici în privirea lui, m-am tăiat în ea, mâna a căzut fără vlagă. Voiam să-l ating doar, să-i aduc liniște. A uitat! Ești tu? Cel care m-a ridicat la cer? Cel care m-a strâns, mi-a atins buzele cu gură lacomă? Vrând să mă facă una cu el? Ce a spus atunci? De ce sărutul a acoperit cuvintele? De ce nu pot da totul înapoi? Să aud, să văd, să miros flămândă aerul din jurul lui, să-l absorb, să-mi fac rezerve din el?
Privire rece nu este pentru cineva pe care-l iubești. Nu te poți uita așa la cineva iubit. De ce joci teatru? De ce te joci cu mine? De ce mă faci jucărie ieftină în mâinile tale? De ce păpușă de cârpe pe care o strâmbi cum vrei? Mi-e greu să mă scălâmbăi în palmele tale, să-mi simt inima sucită, încovoiată de degetele tale. Mă doare! Aș muri dacă aș putea, să te fac fericit, să-ți împlinesc dorințele. Aș dispărea dacă aș vrea, aș pleca din jurul tău, sunt deja departe, mă alungi, mă chemi, mă alungi… uneori, mă pierzi, nu știu ce simt, privirea ta trece prin mine ca vântul printr-o casă fără uși, trântește totul, lasă gol. Mi-e teamă atunci, mi-e teamă că ai să mă pierzi, că ai să lași gol în urma ta. Nu reușește soarele să mă cuprindă, nu reușește luna să mă ascundă. Mi-e frig. Stau pe banca mea, cu picioarele aduse la piept, mi-e frig, mi-e frică! Mă acoperă teiul cu crengile încă uscate, închid ochii, îmi imaginez crengile transformându-se în brațe calde. Ce simți când mă lovești? Ce simți când mă privești așa? Ești fericit? Mă vrei departe? Am să plec! Am să-mi iau bagajul din inimă, artefactele mele cu tine, trăistuța cu amintiri și am să plec. Nu mai pot sta, e mult prea pustiu uneori în tine. Nu știu ce vrei, nu știu ce simți, nu mi-ai spus niciodată, sau mi-ai spus, dar ai acoperit cuvintele cu sărut flămând, aș vrea să pătrund în tine, să te provoc acolo, în adânc, să simt măcar un fior, un tremur, o bătaie de inimă, să mă cațăr pe gândurile tale, să știu ce vrei, să te cunosc, să alunec prin sângele tău, să ajung în orice colț nu pot ajunge.
Mă pierzi… te pierd! Stau pe bancă, în Macondo, săgeți de gheață curg în părul meu, sunt mai calde ca ochii tăi. Aud oamenii comentând știri, ascult agitația, simt soarele zbătându-se să iasă prin ceață, prin ger. Ce simți când te joci cu mine? Ești fericit? Mi-e frig! Mi-e frică!