Vocea ta, o aud în inimă, nu în urechi, când vorbești, inima mea știe cine ești, pasul tău, se apropie, se depărtează, intri la mine, nu, nu intri, te îndepărtezi, pasul tău are puls și bate în ritm cu inima mea, parfumul tău, îl simt și acum când ești departe, nimic nu am uitat, te-am cunoscut, am vorbit cu tine, m-am îndrăgostit, nici nu știu dacă asta este ordinea, atingerea ta, gesturile, numele meu pe buzele tale, pasiunea, cum a continuat? M-am așezat în tărâmul și clipele unui bărbat care nu trebuia iubit, nu de mine,. tu nu ai știut că eu iubesc pătimaș, trebuia să-ți spun, să știi la ce să te aștepți, tu trebuia să-mi spui de jurământ, așa ar fi fost cinstit. Mă uit și acum la tine, te urmăresc, încă nu te-am iertat, nu sunt o orgolioasă, unii iartă pentru că iubesc, eu nu pot ierta tocmai pentru că iubesc fără limite. Dacă eu ți-aș da din viața mea și tu știai asta, aș fi vrut să fii cinstit. Într-o zi, când am să fiu pregătită, poate am să te ucid în mine, o să sufăr, dar o să-mi pun ochelari mari de soare, nimeni să nu vadă șiroaiele de lacrimi, o să mă descompun, dar o să-mi iau haină lungă să nu mi se vadă sângele curgând, o să tac să nu mi se audă inima bubuind printre cuvinte, n-o să respir ca în loc de aer să nu arunc fum de cenușă arsă, dar va trebui să o fac, nu pot să tânjesc la nesfârșit după mâinile tale, după buzele tale, nu pot să-mi opresc amintirile să iasă năvală doar pentru că dor, nu pot să încerc să retrăiesc episoade din viața mea, pentru că simt un cuțit care se răsucește, va trebui să înlocuiesc amintirile cu tine, să răstorn sertarul acela în care păstrez fluturi albaștri cu tine, să-l răstorn, să arunc artefactele, să le înlocuiesc, nu mai pot să rătăcesc prin lume, nu mai pot să plâng într-o limbă pe care tu nu o cunoști, trebuie să plec pentru totdeauna, sau să plec pentru ultima dată, în prima zi, o să mă doară, a doua zi, poate o să mă doară mai puțin, în fiecare zi voi omorî câte o bucățică din mine, dar am un drum atât de lung, va trece timpul și într-o dimineață, mă voi gândi la tine fără să mă doară nimic, voi lăsa ultima lacrimă să îmi cadă pe obraz, apoi voi zâmbi, sunt vindecată atunci.
Aș putea să trăiesc veșnic cu iubirea mea interzisă în inimă, aș putea veșnic să te urmăresc cu coada ochiului, când te întorci cu spatele la mine, dar amintirile acelea, eu în brațele tale, dor prea tare. Vezi, mă întorc obsesiv și în gândurile mele și în cuvintele mele, la momentele acelea, din preajma Crăciunului! Și-mi fac ordine în gânduri, îmi fac ordine în sentimente, mă plimb prin ploaie, mă plimb prin soare încercând să aflu răspunsuri la întrebări puse de mii de ori, mă cert cu Dumnezeu, îi cer socoteală pentru ce mi se întâmplă, îl fac răspunzător pentru iubirea mea interzisă. Interzisă? Interzisă de cine? Interzisă de lege? Interzisă de poliție? Interzisă de dogme, de guverne, de reguli? Nimic din toate astea nu-mi poate interzice mie iubirea, nici prejudecățile, nici incertitudinile, nici nesiguranța, nici frustrarea, nici slăbiciunile, poate morala, și în mod sigur tu, sau, eu știu? poate că nici tu.
Aș vrea când îmi e dor, să uit, să uit cum lipsa ta îmi taie respirația, cum curg lacrimile în mine când știu că nu vii și când vii, apare soarele în râsul tău. Aș vrea să te scot din ungherele mele, din cotloanele sufletului, din rădăcinile mele, din brațe și din ochi, din răsul și din plânsul meu, aș vrea flori de liliac să-mi înfig în nări până când mirosul tău dispare, aș vrea să te reneg, să vorbesc urât de tine, să te denigrez, să-ți arunc cuvinte grele, zile în șir, luni nesfârșite să nu mai trebuiască să-mi fie teamă vreodată că te pierd iar, să mă trezesc din somn când te visez, să-mi acopăr ochii cu pumnii când apari, să-mi astup urechile cu palmele când te aud. Să uit, Tu,Dorul drag. Poate o să te iubesc la nesfârșit, câte zile oi avea, dar amintirile cu tine rănesc prea tare, te compar cu tot ce apare în fața mea și ieși întotdeauna primul, ești șablonul cu care îi măsor pe cei din jur, ești măsura mea și liniștea și singurătatea pe care o căutam altădată, acum mă ucid dacă nu ești tu lângă mine, sunt cu prieteni, vorbim, poate ne plimbăm, mă strecor ușor de lângă ei, deși fizic rămân cu ei, mă strecor în brațele tale, respir în brațele tale, acolo, sufletului meu îi este bine, și nu e bine!
Și atunci, când nimic nu va mai fi, acel moment în care ne vom depărta definitiv, aș vrea să ne prindă împăcați. Poate epuizați, poate prea bătrâni pentru o iubire atât de tânără, poate sleiți, poate triști, dar împăcați. Poate că s-a trăit totul, poate că s-a simțit totul.
Nu știu dacă o să pot, dar voi încerca, nu știu dacă voi reuși, dar cred că și tu ai nevoie de asta, dar trebuie să știu, să fiu sigură că în ochii tăi, în râsul tău, în brațele, pe buzele și în cuvintele tale nu mai este chemare și dor. Poate așa o să pot.
De aceea te întreb, ție ți-e dor de mine Tu,Dorul? Brațelor tale le este dor de mine, așa cum brațele mele strigă după tine? Uneori pornesc prin aer, sălbatice după tine și nu te găsesc. Ți-e dor de buzele mele, Tu,Dorul iubit? Ai vrea să te atingă pe față, pe cicatricea de pe frunte, pe cicatricea de pe buză? Acolo unde buza mea a mușcat din a ta? Acolo unde sufletul tău a fost despicat de viață, ai vrea să te sărut? Să uiți? Inima să-ți pornească senină, să mă cuprindă, să nu-mi mai dea drumul.
Taina