Iubitul meu, chiar dacă uneori mă bulversai, eu nu mi-am pierdut mințile nicio secundă, poate că alteori, cuvintele îmi rămâneau blocate, undeva în adânc și nu găseau calea de ieșire spre lumină, poate că genunchii mi-au tremurat și venele mi-au pulsat mai tare în apropierea ta, prefer să mă gândesc la clipele frumoase, la cuvintele care ne-au legat nu la cele care ne-au îndepărtat, la urmele tale pe pielea mea, pe sufletul meu și mai mult decât orice, prefer să mă gândesc că tu ai fost, că tu ești încă motivul pentru care am vrut mai mult de la mine, luni de zile am vrut să fac ceva, ceva ce n-a făcut nimeni niciodată pentru tine, să te impresionez, să fii mândru de mine, să simți asta și să-mi spui asta, să văd asta în ochii tăi, să mă reconstruiesc, chiar acum târziu, frântură cu frântură, gând cu gând, idee cu idee…
Am fost o idealistă, o naivă, am știut asta în fiece moment trăit lângă tine. Mi-am impus limite, mi-am stăvilit sufletul, mi-am oprit ochii, mi-am împiedicat zâmbetul, am vrut ca tu să te îndrăgostești de mine, am vrut să vezi dincolo de sutien, de bluze mulate și fuste strânse pe coapse, adică, dragul meu, sunt mai mult de atât și am vrut să vezi mai mult de atât, cred că m-am împiedicat pe mine însămi să trăiesc, să simt fiecare moment și asta în așteptarea unui anume moment, momentul perfect și acum stau și mă gândesc, îmi vine să arunc murdar printre dinți: să-l ia mama naibii de moment perfect!!! Am crezut că va fi când tu vei fugi cu mine în lume pentru o oră, poate de ziua mea, când tu vei veni să mă săruți, am crezut că va fi în orice clipă pe care o prindeam singuri, doar cu tine și a trecut și ziua mea, a trecut și fiecare zi în care eu așteptam să fug cu tine pentru o oră, a trecut fiecare zi în care eu așteptam să mă chemi să vorbim, trece și vara, vine și toamna, va trece și iarna, iar eu uit să trăiesc, așteptând momentul perfect. Știi ceva? Rămân femeia perfectă și dacă am o iubire ascunsă, rămân femeia perfectă și dacă dau jos toate prejudecățile. Nu mai vreau clipa perfectă, vreau clipa mea de rătăcire, da, dar nu clipa perfectă, vreau o clipă obișnuit, un moment ca oricare altul, un moment banal de rătăcire, sunt eu și respir în continuare, îmi vor tremura genunchii ca și până acum, poate voi regreta, sau poate nu, dar sunt suficient de rațională și sunt suficient de irațională și suficient de femeie ca să închid ușa în spatele meu, lumea să țipe, să zbiere, să lovească cu pumnii, eu să nu aud nimic pentru un moment mic de rătăcire, unic, măreț, un moment în care să stau la tine în brațe, să mă săruți, să-ți simt viața pulsând în vene, să-ți simt inima vibrând, să-ți văd vasul de sânge palpitând acolo în spatele cicatricei de pe frunte, să-ți simt dorința zbătându-se în piept, nu merită oricine momentul meu, eu știu că este pentru tine, doar pentru tine.
Ce ar urma? Nu-mi pasă! Poate că voi suferi, poate că îmi va părea rău, poate că nu mă voi putea uita la mine, dar eu nu sunt numai ceea ce văd în oglindă, poate că într-o zi, mă voi dezrădăcina de dragostea mea, dar lumea va continua să existe, pământul se va învârti mereu în jurul soarelui, Dumnezeu ne va judeca și de acum, ne va ierta, sau ne va pedepsi, dar nimic nu se va schimba în jur pentru că eu sufăr, pentru inima mea pustiită, poate că doar noi doi ne vom schimba, vom deveni mai bătrâni, mai înțelepți, mai cuminți, sau poate mai emotivi, mai sensibili…
Te-am iubit, dragostea mea! Am avut ce iubi! Am avut ce aștepta!
Te voi aștepta și de acum, poate că vei găsi acel moment în care poți să te rupi de tine, să uiți de tine și poate vei veni și dacă nu va fi real acel moment, vei veni în clipa de cădere din realitate în somn, clipa în care nu mai trăiești, dar nici nu visezi, atunci, în clipa aceea, dragostea mea va exista mereu pentru tine… în clipa aceea, în locul acela, eu te voi aștepta mereu!
Taina