M-am întors cu dor de ochi. Priveam în ei și nu știam, sunt albaștri, sunt ocean, sau sunt cărbune? Am umblat prin cotloanele țării, când granițele nu m-au mai putut cuprinde, am luat-o peste țări, am condus mii de kilometri, opream, dormeam, visam, mă zvârcoleam și porneam mai departe. Fugeam de trecut, fugeam de viitor. Eu care am luat viața în piept mereu, eu cel care nu m-am temut, eu cel care n-am fugit niciodată. Am căutat bătrânețea și acum mă ascund de ea. Am căutat sfârșitul și acum nu-l mai doresc. Dar mi-e teamă să-mi recunosc asta, îmi spun mereu dimineața când mă bărbieresc: ”Ești bătrân!”, încerc să mă conving, dar ceva în mine se opune. Nu vreau să aflu ce, cine, de ce și atunci, mă urc în mașină și umblu hai-hui. Privesc în față, văd ochii albaștri ai femeii mele pierdute, scutur gândurile și apar ochii de tăciune ai femeii-copil găsite. De ce-mi spun găsite? De ce mi-am spus asta? Un fior se întinde în mine, apăs accelerația, alerg, fug, caut, pierd. Mi-e teamă să stau de vorbă cu mine. De fiecare dată când mă întâlnesc față în față cu mine, evit discuția. Eu! Cel care n-am fugit de moarte, acum fug de discuția cu mine. Am avut o femeie aseară, am încercat să uit de cearta dintre mine și mine, a fost o posesiune sălbatică, dureroasă, fără început și fără sfârșit. Frustrare. Negare. Renegare. Plătisem o cameră, n-am putut să rămân, am pornit din nou! Eu mă bântui. Eu nu-mi dau pace.
M-am întors cu dor de ochi de tăciune. Nu i-am găsit. Dar mă simt acasă. M-am aruncat în muncă, eliberare, refugiu. Nu-mi dau timp de gândire. Din foișorul meu de veghe urmăresc întoarcerea femeii-copil. Zile searbăde, calde, doar muncă. În pauze privesc în gol hârjoana pisoilor din oaza de liniște a Tainei. Sunt mari acum, dar și joaca este pustie. Un gând mă străbate: dacă nu se mai întoarce? Alung cu mâna închipuirea, ca pe o gâză insistentă, dar mă agasează, se întoarce în timp ce lucrez, dimineața, la prânz, seara, înainte de încercarea de somn. Dacă nu se mai întoarce? Teamă, dar și ușurare. Voi uita. Se va muta în altă parte, așa cum a venit aici, voi uita, îmi voi continua drumul spre final, bătrân, fără speranțe, fără așteptări, implacabil, fără întoarcere. Egoism? Lașitate? Teamă! Nu ușurare, doar teamă!