Într-o zi, stelele se vor opri

Mi-e jale de jalea ta, Taină și mi-e dor de mă macină. Am alergat să te văd, a doua zi, a treia zi, te-ai ascuns, te-aș fi luat acasă, ți-aș face adăpost, nimeni să nu te rănească, am dat cortina la o parte și am descoperit sensibilitate, aș fi vrut să ascund sensibilitatea, să n-o atingă nimeni, deși mi-e teamă că eu voi fi cel care te va răni primul. Te-aș căuta și te-aș lăsa, mi-e dor și mi-e frică de dor!

Când ai apărut nu te uitai în ochii mei, îi plecai de parcă o vină apăsa peste pleoape, se lăsa greu și nu le lăsa să se ridice spre mine. Te-aș fi privit la nesfârșit, te-aș fi strâns în brațe, așteptam să faci un gest, mi-era teamă să fac eu primul pas, dacă l-ai fi făcut, m-aș fi aruncat cu tot dorul spre tine, deși știam că suferi pentru sufletul tău dezgolit în fața mea. Te simțeai vulnerabilă, ești ca un copăcel ce i-au căzut frunzele, a rămas gol în bătaia vântului, a iernii, a viscolului. Mă crezi pe mine iarnă ce te voi viscoli știind de iubirea ta. Nu, Taină, nu vreau asta, cum să-ți rănesc sufletul curat, expus în momente de zbucium în fața mea, mi-ar fi rușine de încrederea ta, de cedarea ta în mâinile mele, în brațele mele, am să te ating ușor, ușor, să nu-ți afectez sufletul cald. Scrisoarea ta m-a învățat dragostea, mi-a adus lumină, nimeni nu a reușit să mă întregească, să mă adune pe mine tot, de prin toate coclaurile, bucată cu bucată doar în inimă, m-am adunat acolo, m-am strâns, așteptând să vii, aș vrea să-ți spun toate astea, dar cuvintele se opresc sub greutatea rațiunii. Nu mi-ai oferit o scrisoare, mi-ai oferit totul, cu teamă, cu speranță, cu vină, cu durerea vinovăției, fără să-mi ceri nimic. Toți mi-au cerut la un moment dat ceva, femeile din viața mea, mi-au cerut ceva, renunțare la mine, plecare de acasă, trupul mi-l cereau, cu prea multe întrebări voiau să mă răscolească, nici una nu s-a mulțumit cu puțin, iar tu, Taină te mulțumești cu nimic. După ce m-ai întregit. Cum te-aș putea răni? Ridici ochii grei, în sfârșit, dar cauți în jur cu oarecare disperare, nu te uiți spre mine și dintr-un impuls, te ating pe obraz, te ating ca și cum aș găsi răspunsurile la toate întrebările mele, acolo pe fața ta, te privesc cu nesaț, fix, parcă privirea mea este fixată, lipită de ochii tăi și, ca o revelație, înțeleg că m-am îndrăgostit, și eu irațional, și eu imatur și ilogic, dar iremediabil. Îndrăgostit, nu pot pierde totul, poate este doar un vis pornit dintr-o copilărie, dintr-o fixație naivă, din ceva ce nu cunosc încă, poate nici nu voi cunoaște, dar vreau să hrănesc visul cu tot ce am și deocamdată nu am decât năluciri, iluzii și speranțe. Taina mea, ești specială și dacă nu ești specială, visul meu te face altfel decât femeile lumii în care trăiam. Ai apărut ca o cometă, fără să te aștept, femeie dragă și spontană în viața mea, realitatea de până azi, sfârșitul pe care-l așteptam, alinierea galaxiilor nu te anunțaseră și trebuie să te păstrez. Într-o zi, te voi strânge în brațe, într-o zi, te voi mângâia, într-o zi buzele mele te vor absorbi, te vor degusta ca pe un vin parfumat, rar, la care nici nu visam să ajung. Într-o zi, stelele se vor opri din drumul lor prin univers!

Tudor

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *