Într-o noapte, am visat că te-am întâlnit pe stradă, întâmplător, după ce secole întregi nu ne regăsisem, după ce umblasem prin vieți separate, rătăciți în lumi paralele, după ce ne căutasem prin galaxii îndepărtate, prin universuri abstracte, ne-am găsit, ne-am regăsit, trebuia să ne reluăm povestea începută înainte de Hristos, dar ne-am privit, față în față, am zâmbit și am trecut mai departe, pentru că niciodată în viață nu primești ceea ce dorești, sau primești într-o formă brutală, aspră, prefăcută, modificată genetic, primești ceva ce te face să suferi, te îngenunchează, chiar dacă te și înalță, mai bine nu ți-ai fi dorit nimic niciodată, viața care urmează nu e viață, e o mască, o comedie, șaradă nedescâlcită, e parodie amară, pe care trebuie să o trăiești zâmbind, ipocrit, neconvingător, tras de sfori de cineva deasupra, nevăzut, într-un spectacol amețitor, spectacol în mișcare, spectacol ipocrit, zâmbind ipocrit, jelind când ești singur, rugându-te! Sufletul meu? un ghem de ață deșirat, ghem de tristețe și goliciune, deșertăciune și nimic nu poți croșeta, orice ai încerca, totul se destramă.
Când te iubeam, mi-am pierdut dreptul de a plânge, am știut de la început că încalc reguli, cutume, legi, am știut că poate voi face oamenii să sufere și înainte de toți pe tine, pe mine, am știut că nu mai pot să plâng, că nimeni nu va asculta, nimeni nu va înțelege, dar acum plâng ura și furia, golul și zadarnicul, din cauza ta nu mai am nimic.
Eu când scriam sărbătoream viața, sărbătoream copilăria, sărbătoream dragostea, când îți scriam, te sărbătoream pe tine, ceilalți, toți știu că ziua ta este într-o zi, o dată pe an. Nu, ziua ta este în fiecare zi. Eu doar știu asta și eu trebuia să te fac să știi, te sărbătoream, închinam cupe de șampanie pentru tine, îți aruncam confeti în scris, te cântam, îți aduceam liliac alb în scris, zilnic, te iubeam și te adoram, mâinile ți le adoram înainte de a ți le atinge, ochii ți-i adoram înainte de a-mi plimba degetele pe ei, brațele le adoram, înainte de a mă strânge, părul ți-l adoram, buzele ți le adoram, vorbele le adoram, râsul îl adoram, sărbătoream că eu, eu în fața tuturor am văzut dincolo de cortina ta, am ridicat perdeaua și te-am văzut și te sărbătoream, am văzut ochii duri, dar am prins zâmbetul din spatele lor și te sărbătoream, ești un om bun, ești un om tare bun, eu am văzut asta și te sărbătoream, te sărbătoream pentru ceea ce nici tu nu știai că ești, te sărbătoream pentru ceea ce, uimit, descopereai în fața mea că ești. Eu când scriam îți dăruiam în fiecare zi câte o zi și timpul tău se prelungea, și anii tăi căpătau vlagă, tu deveneai puternic. Când m-ai alungat de lângă tine, te-am urât pentru răul pe care inconștient ți-l făceai, nu mai puteam prelungi viața ta, nu-ți mai puteam da sevă, te-am protejat, aripile mele se întindeau peste tine și te cuprindeau, nu-mi era rușine că te iubeam, doar mă temeam, departe de tine, aripile mele s-au frânt și nu te mai puteam apăra..
Dacă aș fi fost pictor, te-aș fi pictat în mii de culori, în senine culori și blânde culori, dacă aș fi fost poet, te-aș fi mângâiat pe versuri, asemeni aezilor antici, dacă aș fi fost cântăreț, m-aș fi suit pe munți și ți-aș fi cântat, de jale ți-aș fi cântat, de dor, de dragoste în taină ți-aș fi cântat, te-aș fi sărbătorit oricum, în piatră, în pânză, în cânt. Dar nu știam nimic din toate astea, doar în scris puteam să te nemuresc.
M-a durut tot ceea ce am iubit. Am fost tot ceea ce am iubit, am fost TU, da, știu, am văzut ceea ce am vrut eu să văd în ochii tăi, am simțit ceea ce am vrut eu să simt sub degetele tale, dar în orice moment, adevărat, imaginar, imaginat, inventat, EU am fost TU..