Te rog, nu mă chema, cumva am să știu dacă m-ai iertat pentru răul făcut vreodată, fără voie, crede-mă, pentru durerea pe care ți-am creat-o, nici nu știu dacă ți-am creat vreo durere, dar iartă-mă, tu ai știut de la început, te-ai îmbrăcat armură de medieval, erai pregătit, ce durere ar fi putut ajunge atunci la tine? Dar iartă-mă! cumva am să știu dacă m-ai iertat pentru scrisoarea asta. În inima mea iubirea este amestecată cu frustrarea, te iubesc și te ocărăsc cu cuvinte grele, ar fi trebuit să-mi spui de la început, te iubesc și te gonesc din mine, te iubesc și te urăsc, aș vrea să te urăsc! Cumva vei ști că te-am iertat, cumva vei ști când am uitat.

De ce m-ai lăsat să văd atât de mult? Să gust atât de mult?

Să nu te gândești niciodată la mine ca la o femeie răsfățată care voia o geantă scumpă, să nu te gândești la mine ca la o femeie care ți-a vrut trupul, când am vorbit cu tine, am vorbit cu inima ta, nu cu sângele tău și am știut că la sfârșitul zilei voi fi singură, să nu te gândești ca la o aventură, ca la o persoană care s-ar fi ascuns cu tine prin camere ieftine de hotel. Niciodată! gândește-te la mine ca la un semn în palmă, pe linia vieții, deși cred că nici măcar acolo nu am fost menită să apar, gândește-te că voi veni cu vântul să-ți flutur părul, gândește-te că dimineața cânt pe pervazul ferestrei tale. Gândește-te la mine ca la unul din pașii tăi, gândește-te la mine ca la o bătaie de inimă de-a ta, am fost, am pulsat și am trecut.

Nu te opresc din drumul tău, n-am să-ți mai scriu, o să-mi fie dor de fiecare clipă cu tine, o să-mi fie dor de lumina din ochii tăi, o să-mi fie dor de momentele când m-am transformat în degete și te-am mângâiat pe păr, de momentele în care m-am transformat în buze și te-am sărutat, de momentele în care m-ai ținut în brațe și eu am luat forma ta, te voi vedea pe coridoare, te voi avea în față și clipele unice altădată, vor fi vis negru și urât. Să nu te superi dacă într-un moment îți voi întoarce spatele, dacă voi fi rece și rea, sunt momente de slăbiciune peste care nu pot să trec, momente în care va apărea un gând, un dor și nu voi ști să îl alung decât punând pe mine platoșă grea de neiubire.

Să ai grijă la toți, puțini oameni te vor aștepta fără gânduri ascunse, puțini oameni te vor descoperi, cei mai mulți te vor vrea pentru interese obscure, te vor folosi, nu mai știu câți au „bine” în ei, te vor înjunghia când stai cu spatele, în jurul tău nu va fi dans, nu va fi cântec…

Am șters totul, fiecare pagină a fost un basm, un vis, o dorință. De fiecare dată când apăsam Delete, am șters o amintire, definitiv, totul este gol acum, nu mai există un mănunchi de scrisori de dragoste legate cu panglică, nu mai există cuvinte scrise, dorințe gândite, sentimente nestinse, voi rămâne eu, cu suflet gol, ca o epavă la fundul mării, păstrând comori și fantome bântuind.

voi continua să-ți scriu pe frunze, pe oglinda lacului, pe coji de copac. Te las cu bine, meu, dragostea mea, iubirea mea, secretul meu cel mai adânc, secretul meu frumos.

Într-o zi, totul va fi trecut și noi vom fi țărână, cenușă, praf, amestecat fin cu amintiri, cu doruri, cu iluzii și dezamăgiri, Doamne, dă să nu ne împrăștie vântul.

Spune-ți părerea

comments