Epilog

Pot să zbor, de câteva zile zbor și nu mă satur de nori, de aer, de razele cam slăbite ale soarelui. Mă îndrept ca un copil spre soare și nu mă arde, mă așez undeva sus, la capătul curcubeului, îmi dau drumul ca pe tobogan. Strig, este atâta pace, este atâta liniște. Doar țipătul meu se aude, străpungând liniștea. Aici, niciun cuvânt, nicio tăcere. Doar alerg, plutesc, mă las, apoi mă înalț din nou. Din când în când mă întorc spre corpul meu, mă văd, dar mă duc mai departe. Îmi place zborul.

Sunt un fum, sunt un nor, sunt un suflet, doar un suflet așa cum mi-am dorit întotdeauna, am 21 de grame, trupul meu e rămas undeva pe pământ, îl mai caut, uneori mi-e dor de el, dar libertatea ce-o simt nu are margini. N-am nevoie de trup, sau am nevoie de trupul munților, de trupul mărilor, de trupul pădurilor, al apelor curgătoare, al pietrelor. Sunt peste tot și nicăieri.

Doar Tu,Dor nu e! Îl iubesc și în lumea de dincolo, simt dorul, simt lipsa. Îl caut, dar se ascunde. Nimeni nu știe nimic de el, doar aroma lui mă poate duce spre el. E undeva pe un leagăn ce se zgâlțâie în virtutea inerției, stă nemișcat cu ochii în gol, din când în când un zâmbet fugar îi trece peste buze, dar și o lacrimă îi atârnă greu în colțul pleoapelor. N-ai vrut Tu,Dor să-mi dai o oră din viața ta, sau ai vrut și n-ai avut curaj să mă iei de mână să fugi cu mine în lume. Doar o oră. Mă așez cu grijă în brațele tale, îmi voi lua eu ora, voi sta cu capul pe pieptul tău, nu te simt, dar știu ce formă trebuie să iau, știu toate curburile tale, știu mâinile cum le ții, știu că fruntea mea se potriveste perfect pe gâtul tău. Stau cuminte, nu mișc, te iubesc de dincolo de viață, aș vrea să-ți spun asta, acum, inima mea nu mai simte regrete, dar aș fi vrut să știi că nimic, nicio trecere nu-mi va despărți sufletul de al tău. Te ating ușor, te mângâi pe fața tristă, venisei pentru mine, venisem pentru tine, mi-ai dat certitudinea că am fost mai mult decât cuvintele tale au putut să spună. Îmi ating buzele de ale tale, atât de mult aș vrea să simți, te strâng, te strâng cu puterile mele de nor, de fum, de suflet. Acum te las, Tu,Dorul meu, dragostea mea, te aștept într-un univers paralel, trăiește-ți viața frumos, curat, apoi vino, voi fi acolo pentru tine, vom trăi în căsuța cu mușcate ce-am ridicat-o pentru tine, cu pereți albi, cu fața spre mare. Rămas bun, dragostea mea! Mă ridic să plec și cu un suspin, spui ca la o întrebare pusă demult: ”Atunci când te-am sărutat, ți-am spus că te iubesc, Taina mea!”. Rămas bun, dragostea mea, te voi aștepta în orice lume, în orice timp, ca pe o primăvară după iarnă grea, ca pe un destin!

Mă numesc, Taina și duc cu mine, în lumea de dincolo, o taină adâncă!

 

Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături în povestea mea. A fost o experiență inedită. Am cunoscut oameni diverși, unii m-au jignit, alții au spus cuvinte urâte, vreau să uit de aceștia, dar am cunoscut oameni minunați, care au trăit cu mine fiecare cuvânt, fiecare stare, fiecare sentiment. Oameni dragi, vă mulțumesc că existați, mi-am demonstrat mie ceea ce bănuiam, că oamenii, femei și bărbați deopotrivă, sunt sensibili, vibrează la iubire, suferă la suferință. Ați fost minunile mele, datorită vouă am continuat și în momente în care voiam să renunț. Povestea nu este scrisă doar de mine, este scrisă de noi toți. Fiecare cuvânt al vostru mă făcea să cer mai mult de la mine, am fost mai curată, am devenit mai bună!

Am ales acest final pentru că am vrut să arăt că uneori, lipsa de comunicare, tăcerea se confundă cu indiferența, necuvintele dor și duc la sfârșituri tragice când totul ar putea fi minunat, că jumătatea pe care câteodată o căutăm, poate fi la un pas de noi, doar trebuie să lăsăm inima liberă să alerge. Am vrut să arăt că dragostea nu are limite, nu are granițe, nu există legi, norme care să pună piedici dragostei, am vrut să arăt că dragostea adevărată merge până la sacrificiu și nu în ultimul rând, am vrut să arăt că înainte de toate, suntem suflete, nu trupuri.

Când o să-mi lipsiți, vă voi căuta! Vă voi scrie din gândurile mele, din ceea ce trăiesc, din ceea ce văd în jur.

Cu dragoste și prietenie,

Cristina Mihaela Barbu

Spune-ți părerea

comments

3 comentarii


    1. Gusti, o să-mi lipsești. Dar sper să revin cu forțe proaspete și să pot să reiau măcar de două, trei ori pe lună, câte un gând, o constatare. Mulțumesc mult!

      Răspunde

Dă-i un răspuns lui Jianu Augustin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *