De mâine voi fi bine, îți promit, iubirea mea! De mâine nu vei ști de mine, dar lasă-mă acum să plec pribeagă în calea ta, poate te văd, poate te întâlnesc și pot să-ți povestesc, lasă-mi delirul să-l ia vântul, să ți-l aducă, să-l auzi, plângi cu mine astă seară, ia lacrimile mele și strânge-le în palmă, mâine or să fie amintire. Mi-ai promis o oră și nu mi-ai dat-o, ce mai conta în dependența mea? Iubirea mea, cum te voi uita? Cum voi înainta când nu mai știu ce simt? Închid ochii și scriu, degetele mele aleargă, inima mea bate în ritmul degetelor, apoi deschid ochii și citesc și știu ce simt, de mâine nu mai știu ce simt, cum voi uita? Aș vrea să mă cufund în vin, să mă arunc în fum de țigară, poate este mai ușor, nu pot decât să plâng, te rog, în noaptea asta, plângi cu mine și mâine, mâinile noastre se vor dezlipi pentru totdeauna…
Ce am fost eu, Tu,Dorul meu pentru tine? De ce m-ai lăsat să te iubesc? Iubirea mea m-a îmbrăcat, am fost mai bună, a fost haina potrivită pentru mine. În fiecare zi te-am iubit, iubire zilnică i-am zis și sâmbăta și duminica când nu te vedeam, și îmi era dor de tine, era iubire de weekend, când trebuia să rabd iubirea fără tine. Era atât de bine când te vedeam, era bine că ești și atât, nu trebuia să vii și mă gândeam: Ce bine că nu trebuie să pleci, doar veneai și nu te chemam eu întotdeauna, veneai tu și prima ta privire era spre locul meu, eu vedeam asta, și privirea aceea năștea primăvara mea. De ce veneai Tu,Dorul? Ce te chema? Ce am fost eu, Tu,Dorul? și de ce din atâtea femei în jur m-ai ales pe mine să te joci? Dacă tu ai făcut acel jurământ de ce nu mi-ai spus? Cum te voi putea ierta, cum mă voi mai juca vreodată în părul tău? Cum te voi mai atinge în gândul meu? Cum te voi privi? De ce a trecut atâta timp să aflu? și fiecare țigară mi-a crescut dependența, fiecare carte aruncată în joc, mi-a mărit dorința, fiecare privire m-a chemat mai aproape, tot mai aproape de tine, și când am fost celulă din tine, aflu, știu, e un legământ ce ne desparte, Țigara face atât de rău, și jocul de noroc, și paharul cu vin, dar privirea ta face mai rău ca toate, nu se poate trata în 12 pași, nu există psihologi care să trateze dependența mea, nu există societatea anonimilor ce vor să uite.
De ce m-ai chemat de Crăciun? Ce ai vrut să vezi? Ce ai vrut să afli? Ai vrut să știi gustul meu? ți-l puneam la pachet și ți-l trimiteam, dar nu trebuia să mă chemi pe mine, durea mai puțin așa, și apoi ai vrut să știi mirosul meu? M-ai luat în brațe și m-ai strâns, de ce ai făcut asta știind jurământul tău? De ce ai spus că fugi cu mine? Cuvintele dor, Tu,Dorul, nu ai știut asta? De ce ai transformat totul într-o joacă? Tu crezi că joaca nu doare? și când ți-am scris atunci, a doua zi ai venit cu ochii plini de lumină, m-ai atins, nu ai știut că atingerea doare? de ce veneai și mă atingeai pe gât, mă mângâiai pe față, de ce zâmbetul tău semăna cu zâmbetul celui care mă voia aproape? și zâmbetul știai că doare? și minciuna doare și joaca doare. Adio, iubirea mea, adio, Tu,Dorul meu, este ultima dată când te strâng în brațe, cum te voi uita? Nu ai știut că fiecare privire în plus, că fiecare atingere, că fiecare cuvânt, va durea mai mult? Cu fiecare clipă care trece, cu fiecare zi, cu fiecare săptămână, va durea mai tare? Te-am așteptat, te-am așteptat cu simțurile toate ascuțite, luni, ani, după atâta timp, aud ca o gazelă, văd ca un leopard, miros totul în jur ca un indian și nu mai vii, inima se duce în stânga de tot, se face mică și se ascunde, vara se naşte sub ochii mei, muguri, frunze, flori, cireșe am să-ți pun după urechi, grâu încolțit, Tu,Dorul este mai frumos ca niciodată, visele nu mai sunt vise, sunt halucinaţii, verde peste tot, verde crud, eu nu sunt acolo, de ce mă pui la zid alături de ceilalți? nu mă pune lângă ceilalți, nu lovi în toți, nu lovi iar în mine.
Parcă ai așteptat vara ca să-mi spui de legământul tău, ai așteptat anotimpul iubirii, ca să-mi spui că am fost o joacă. M-ai căutat de multe ori și acum, cu voluptate, îmi spui adevărul, lovești cu piciorul ca într-un pepene copt, te-ai jucat și ce firesc explici acum totul, mi-ai vândut iluzii și deșertăciuni…