Octombrie mofturos…
Acum e cald, acum se întunecă. Diminețile sunt reci, cafeaua mea cu lapte mă încălzește puțin, dar joaca cu pisicii adoptați de vecini îmi aduce mai multă căldură decât soarele anemic de toamnă. Când mă așez pe bancă, vin de nicăieri și de peste tot, vin la joacă, vin la pachețelul cu oscioare. Ne jucăm cale de câteva minute, apoi plec încărcată de veselia lor. După amiaza, razele de soare abia mai reușesc să încălzească în jur, sunt obosite după o vară lungă și caldă.
Ieri a fost începutul de an universitar. Alt început. La festivitatea de la Facultatea de Agronomie am fost invitați toți de la cercetare, ca de obicei, eu am întârziat câteva minute, când am ajuns, mi-am aruncat ochii peste sală, erau locuri libere tocmai în spate și când mă îndreptam spre acele locuri, el, profesorul Ineu, s-a ridicat și mi-a făcut semn cu mâna: e un loc liber aici! Da, era un loc liber lângă el, oare mi-a ținut un loc? Eram derutată, dar am stat acolo, lângă el, și apoi la masa festivă l-am simțit privindu-mă de multe ori, fix și sunt în continuare foarte derutată. Exact ca anul trecut, dacă privirea ni se întâlnea, se încălzeau ochii lui.
Și mă simt bine!
Azi, veneam cu maşina către institut. Spre deosebire de zilele trecute, este o zi superbă. Aveam nevoie de ea, după mohoreala şi cenuşiul de ieri, simţeam cum frigul pătrunde în fiecare colţişor din mine. Este început de octombrie, aş vrea să stau în soare, să simt faţa cum se strânge de atâta soare…
M-am îmbrăcat în verde, verde crud, verde crud, mugur alb şi roz şi pur, este toamnă, dar eu omagiez primăvara dusă, soarele, aşa dau semn copacilor să înfrunzească încă odată, de m-ar asculta, dar frunzele căzute, arse, nu dau niciun semn de viață. Rămân cu primăvara din haine, cu primăvara din mine. Nu găsesc niciun loc liber, dau ocol cu maşina, poate s-o hotărî cineva să plece. Da, în sfârşit un loc se eliberează, mă îndrept frenetic de teamă să nu-l pierd, dar din senin, apare profesorul meu (al meu? de când?), Ioan sau Tudor cum l-o chema, şi fără să se uite în dreapta sau în stânga parchează exact pe locul ochit de mine. Rămân cu maşina în mijlocul drumului, ce naibilui, nu m-a văzut sau o face intenţionat? Nici nu se uită! Parchează visător și coboară. Nimic nu vede în jur! Sau se face că nu vede! Dar în faţă lui, se eliberează un alt loc şi mândră foc, mă îndrept cu maşina să-l ocup. În timpul ăsta, el iese din maşină, închide uşa şi se îndreaptă agale către institut, are haina pe umeri, parcă este pandur, merge încet, aproape studiat, parcă simte primăvara din toamnă, m-o fi văzut şi simte că-l urmăresc? Doamne, este ceva în aer? Sau tu îmi iei respiraţia? Mă întorc cu totul, să-l văd pas cu pas, vântul adie uşor şi-i flutură părul peste frunte, i se vede cicatricea, când urcă treptele, haina îi fuge de pe umeri, se întoarce uşor şi şi-o aşează cu grijă. Da, este ceva în aer, o tensiune, o emoţie care îmi trece prin tot corpul, îmi ajunge în degete, o căldură, un fior. Intră în institut, numai că eu, uitând cu totul că sunt la volan, uitând de frână, intru în bordură şi zguduitura este destul de puternică. Pe trotuar, un moş îmi face semn cu bastonul, zâmbesc, zâmbește și el, simt obrajii luându-mi foc.
Când urc, pe coridor mă întâlnesc cu el, dar nu-mi pot ridica ochii. Mă întreabă dacă este totul în regulă, ce pot să-i spun? Că pentru câteva secunde, l-am privit cu inima, că am trăit cu ochii, că l-am simţit ca pe un început de mai? Că fiorul acela nu-l mai simţisem de mulţi, mulţi ani? Că emoţia din acele momente m-a făcut să cred că am cucerit lumea? Momentul acela, secunda aceea, fracţiunea aceea infimă de viaţă, n-o poţi trăi de două ori. Alte emoţii, alte tensiuni, poate, dar acea milimili secundă, când fiorul mi-a scuturat tot trupul, şi inima, n-o voi mai trăi, iar el nu va şti niciodată asta.
Pentru un moment, îmi pare rău de el, nu ştiu de ce mă ambiţionez să cred că ar avea nevoie de câteva cuvinte calde, poate pentru că încă are față de om rănit, dar ar fi prea mult, să-i spun aşa dintr-o dată: Hei, extraterestrule, tu ştii ce m-ai făcut să simt? Îi zâmbesc! Capătă soare în ochi!