Când lumina s-a stins

După ce a fost acceptat ca ginere de străbunicul, până a-şi face casa dintre câmpuri, tataia cu mamaia au stat vreo doi ani în casa bătrânească, la străbunici. Atunci l-au cunoscut cu adevărat socrii, atunci au reuşit să vadă dincolo de nasul uriaş şi gura mult prea cărnoasă. Nu-l mai vedeau cât este de negru, vedeau doar şotiile pe care le punea la cale cu copiii din jur. Odată, străbunica, îi ziceam mama Ioana, dormea. Avea cozile grele împletite, tataia le-a înnodat de grilajul de la pat, a ieşit în curtea plină de copiii ce aşteptau isprăvile lui, şi a tras cu puşca. A sărit mama Ioana de sperietură cât colo, dar, cozile grele legate de pat, i-au pus piedică, o dureau, dar râdea şi ea, râdea şi străbunicul, râdea toată curtea ce adunase copiii de pe uliţă.

Altădată, s-a suit la drum, către casă, cu colegii din zona Gorjului. Printre ei, un coleg cunoscut ca mare zgârcit. Acesta apucase să le spună dimineaţa că îi pusese nevasta cozonaci să-i împartă pentru sufletele celor duşi. Numai că trecuse ziua şi el nu se mai îndurase să împartă bucatele, iar spre seară, când ceilalţi s-au aşezat la masă aşteptând cozonacul, el dus a fost, cu pachet cu tot. Seara, au plecat spre casă, cu trenul. În geantă, cozonacii întregi, îi vedea tataia cu coada ochiului. Şi adoarme zgârcitul. Ia tataia cozonacii, îi face bucăţi, bucăţi, face cruce pe fiecare, îi împarte între tovarăşii de drum şi în locul lor, în sacoşă, pune pietre pregătite pentru farsă, de la plecare. Se trezeşte zgârcitul, şi îi dă tataia şi lui cozonac să mănânce pentru cei duşi. Mănâncă zgârcitul, fericit că-i rămâne în traistă cozonacul întreg, cară pietrele acasă, la nevastă, dar a doua zi râdea toată gara de el, şi toţi îl iubeau pe şefu’ pentru cum pusese lucrurile în rânduiala lor.

Poveștile astea cu tataia, le auzeam mereu, le ducea satul din om în om și toți îl respectau, farsele lui erau joacă pentru copiii de atunci, dar erau și o dreptate înfăptuită pentru cei răi, zgârciți, haini.

Perioadele petrecute la țară, în Gorj, erau perioade de viață adevărată, cu jocuri, cu scăldat în Gilortul ce trecea prin spatele casei, cu urcat pe sondele rămase în urma forării, cu pituluș prin vagoanele uitate prin gară și cu rugăciuni seara. Sufletele noastre, ale copiilor de atunci aveau culorile eliberării de școală, dar și a iubirii pentru Dumnezeu.

Fiecare clipă era o căutare, descopeream libertate în tot ceea ce făceam, fiindcă știam că puteam face orice voiam, când voiam, este adevărat, uneori cu inocența și inconștiența copilăriei, alteori cu explicații date mamaiei și de multe ori cu vinovăție, pe furiș de ochii lor din ce în ce mai bătrâni și din ce în ce mai puțin vigilenți și atenți la năzdrăvăniile noastre. Ne mai certa mamaia, uneori, ne prindea cățărați pe câte o sondă, nebuni, fără grija vreunui pericol, și devenea de-a dreptul rea cu noi, rupea câte o jordea din gutuiul din fața casei, dar atâta timp cât exista tataia, găseam adăpost orice făceam.

Târziu, era bătrân deja, îl trimitea mamaia la oraș cu de-ale gurii pentru copii, să nu mănânce prostiile din prăvălii. Se suia în tren şi adormea. Se trezea în stațiile următoare. Cobora şi lua trenul înapoi. Adormea iar şi se trezea tot prea târziu. Inima lui îmbătrânea, plângeam când ne spunea mama poveşti noi cu tataia. Râdeam, şi apoi plângeam. Îmi era tare drag. Şi poveştile cu el, erau din ce în ce mai triste….

Aşa era tataia, aşa îl iubeau toţi din jur, aşa mi-a rămas în gânduri…

Am ajuns la câteva minute după ce murise. Mama a ştiut din tren. „A murit tataia!”, a strigat, şi după ce m-a coborât din tren, a alergat într-un suflet, dar nu l-a mai prins în viaţă. Dar i-a prins încă din căldura trupului.. şi i-a prins zâmbetul, tataia a murit râzând, tataia a murit copil…

Să mă aştepţi în cer, tataia….

Să-mi spui din timp, e soare? E nisip? Copacul străjer al copilăriei noastre este cu tine?

Spune-ți părerea

comments

4 comentarii


  1. Nici nu stiti cu cita nerabdare astept sa ma delectez cu lucrurile minunate pe care le realizati! Intr-o lume plina de rautati, de invidie si multa indiferenta fata de cel de linga tine, sunteti balsamul meu, alinarea sufletului meu ranit si trist…Ma bucur ca va cunosc, ma bucur ca exista OAMENI ca dvs!

    Răspunde

    1. Imi pare rau Sorina ca esti atat de trista, dar imi pare bine ca, ceea ce scriu eu, te alina. Si eu ma bucur sa te cunosc!

      Răspunde

  2. Frumos, o poveste despre bunicul meu, din partea mamei, mereu am să o țin minte. Este exact așa cum era el și era știut de toți. Locuind într-un bloc de 10 etaje și stând la etajul 9, părinții mei au fost la bunicii mei să-i ajute să spele covoarele. Așa cum era pe vremea lui Ceașcă pe la ora 9 – 10 s-a luat apa. Tata ca să fie sigur s-a dus și s-a asigurat că toate robinetele sunt închise ca să nu se facă inundație.

    Mama s-a dus și ea și s-a asigurat că sunt „închise” robinetele așa că le-a „închis”, de fapt ea le-a deschis, dar cum nu curgea apa nu avea cum să-și dea seama. Toată lumea s-a dus la culcare, toate bune și frumoase, până când pe la ora 3 a venit vecinul de la etajul 7 și suna la ușă și bătea isteric.

    Se trezește bunică-miu, somnambul un pic așa, se târăște până la ușă, era îmbrăcat pe atunci cu o pijama de sus până jos dintr-o bucată, cu un fes pe cap cu ciucur, deschide ușa și zice iritat „Da vecine?!”.

    – Bebe, așa i se zicea lu’ bunicul meu, îmi plouă-n casă!
    – Și ce-mi spui mie?! Ia-ți umbrelă! Și-i trântește în nas ușa.

    Merge alene și obosit spre pat, cu apa până la glezne, nevăzând că jos e apă, se pune în pat și-l întreabă bunica mea „Bebe cine era?”

    – E cine să fie, prostul de la 7!
    – Și ce vroia?
    – Cred că o umbrelă, că îi plouă-n casă, tâmpitu, mă deranjează pe …..

    Și tocmai atunci realizează că are inundație și se ridică în fund și urlă din plămâni, „Băăăăăăăăă trezirea băăăăăăă ca avem inundație!!!!!!”

    Of….. bunici….. rămân în amintire indiferent de ce se-ntâmplă!

    Răspunde

    1. Razvan, cu bunicii mei am unele din cele mai frumoase amintiri. Ei inca traiesc in mintea mea. Multumesc pentru povestea ta!

      Răspunde

Dă-i un răspuns lui Neydamn Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *