Magie este când îmi spui: pleacă! și eu plec, mă pricep atât de bine să plec, sau îmi spui: Vino! și eu vin, pentru că așa sunt eu, o măsură întreagă, nu pot fi niciodată, în niciun moment doar o jumătate de măsură și încerc ca nicio renunțare, nicio suferință, nicio nepăsare de-a ta să nu mă marcheze iremediabil, dar mă marchează și atunci magia este când am gând curat despre tine chiar dacă m-ai făcut să sufăr și rugăciunea mea este la fel de adâncă, gândurile și dorurile mele nu sunt otrăvite, magia este când chiar dacă greșești îți dai seama ce te face fericit, magia este puterea de a-ţi asculta inima, chiar dacă mintea, rațiunea îți spune altceva, magie înseamnă să nu te oprești din iubit, chiar dacă lumea întreagă, toți din jur, chiar și tu ridici metereze în calea inimii, magie este când ești speriat de tot ce se întâmplă în jurul tău și în tine și crezi că dacă vei face ceea ce simți, totul se va prăbuși peste tine, dar faci totuși așa cum simți, în ciuda minții, a lumii, a universului, magia este când iubești, gândurile aleargă, dorurile zboară, timpul trece, clipele se scurg, sunt nefiind și viața curge.
Magie este când după luni de zile în care ai crezut că ești în jurul lui, că te simte, că te vede, că te aude, înțelegi că de fapt, nu ești nicăieri, te-ai înșelat, dar continui să trăiești visând, și câteodată mai plângi pe stradă, pentru că nu poți plânge acasă, magia este când nu uiți nimic, pentru că tu nu știi să uiți și nu vrei să uiți, chiar dacă anumite secvențe ți se derulează în inimă, sfărâmând în cale, chiar dacă o amintire îți apare brusc și doare și ca un deochi te întoarce, te fură, te golește.
Magie este când după ani de zile, cineva îți dă o poză de la un început, undeva în spate ești tu, neavând habar ce vâltori aduci și eu nu las pe nimeni să pună mâna pe ea, când nu mă vede niciun ochi străin, o scot și o privesc, eu venită dintr-un București ostil, neprietenos, puțin melancolică, puțin tristă, hotărâtă să nu-mi mai fie niciodată frig, învățând că însăși viața îți cere compromisuri, încercând să mă vindec ca după o traumă care golise din mine mișelește toată forța, voința, respirația, tu, crezându-te singur printre străini, fără să bagi de seamă că acolo undeva, este cineva care poate fi umărul pe care te poți sprijini. Privesc o poză și îndrăznesc să-mi amintesc cum erai atunci când încă nu existai, de parcă nu te iubeam deja, te-am lăsat să mă vezi vulnerabilă, te-am lăsat să-mi cunoști slăbiciunile, nu știu dacă ai înțeles ceva din măreția gestului meu, măreție pentru că orice dăruire are o măreție unică, din renunțarea la mine însămi, sau ai crezut că este doar o simplă gâdilare de orgoliu, o încercare de flatare, o capitulare…
Cam asta este, cam așa văd eu magia, ai dormit? Ai ascultat povestea? Este timpul să te trezești, este timpul să pleci, dar să nu uiți, îndiferent câți ani ai, câți ani vei mai avea, nu cere fericire, nu cere împliniri, nu cere sănătate, cere doar magie și le vei avea pe toate. În magia pe care am trăit-o eu în acești ultimi ani de viață, am pierdut și am câștigat, am plâns și am râs, drumul mi s-a părut când lin, când plin cu gropi și denivelări, uneori m-am pedepsit cu lacrimi și dor, alteori am învățat să mă prețuiesc și pe mine așa cum îi prețuiesc pe cei din jur, am învățat că trebuie să încerc măcar maturitatea, am învățat că viața este ca un puzzle, ai în mână mii de piese, trebuie să știi să le așezi și ca să nu pui piesele aiurea, îți trebuie mai mult decât ceea ce am știut eu să fiu și îți mai trebuie echilibru, împăcare cu tine însuți, blândețe câteodată, chiar compromisuri mărunte care te ajută să nu fii nevoit să faci compromisuri majore, exact în momente cheie din viață și am învățat asta cu preţ greu, al suferinţei şi al maturizării silite, aproape impuse, am învățat că dragostea poate rezista chiar dacă bariere sunt ridicate de toată societatea sau de noi înşine, nu m-am jucat niciodată cu dragostea, mi-am asumat-o, m-am pedepsit singură, dar am trăit-o și nu regret nimic…
Îți mulțumesc pentru tot, îți mulțumesc mai mult ca orice pentru dragul cu care mă trezeam dimineața, îți mulțumesc pentru tot ce-am învățat, pentru tot ce-am trăit, îți mulțumesc pentru că într-o zi, când nu trebuia să vin la institut, dar am venit gonită de dor, mi s-a părut că tu te bucuri că mă vezi, ai zâmbit, ochii ți s-au luminat și am avut vedenia unui timp ce nu trecuse şi a unui suflet ce nu iubise demult şi nu murise și, da, chiar dacă acum știu că mi s-a părut, îți mulțumesc pentru că mi s-a părut, pentru că niciodată, cu altcineva nu mi s-a părut, îți mulțumesc acum pentru castelele pe care le-am ridicat și chiar dacă au fost de nisip, am trăit fericită în ele, pentru că am trăit alături de tine, îți mulțumesc pentru dragostea mea inocentă, copilărească, curată, dar atât de ilogică și imatură și știu că prin orice voi trece, niciodată nu voi mai iubi la fel, niciodată nu va mai fi la fel.
Dar am învățat și îți mulțumesc și pentru asta, că sunt momente în viață, când chiar și magia doare, mă privesc, uneori în oglindă și îmi spun că este bine să nu aștept nimic, ca să nu mă doară. Deşi….
Chiar dacă nu știi nimic din ce ți-am scris, poți să închizi ochii și să-ți imaginezi tot ceea ce am scris vreodată, tot ceea ce nu am scris, dar am simțit, este suficient să închizi ochii. Chiar dacă nu vei vrea să recunoști, anumite litere nu au fost scrise doar pe foi albe, unele, le-am scris acolo, într-un colțișor din tine, păstrat cu grijă, ascuns de ochii tuturor, colțișorul acela îl vei duce cu tine toată viața și va fi bucățica ta din mine, primită cadou, odată, împreună cu un liliac alb, pentru că nu există „degeaba”.
Legătură permanentă
Tristete si putere, pentru ca doar atunci cand te afli in abis prinzi aripi de Pheonix, te inalti si zbori mai departe. Asta imi inspira.
Am o retinere cand intru aici, pentru ca astfel de cuvinte ma fac sa am sentimente. Si mie nu imi place sa am sentimente.
Legătură permanentă
De ce Xaara, mie îmi place să am sentimente. Cum nu-ți place? Mi s-ar părea că trece viața pe lângă mine fără s-o simt!
Legătură permanentă
Sentimentele în sine sunt o magie a vieții, pentru că astfel de sentimente schimbă oamenii. Sentimentele sunt un fel de catalizator pentru oamenii ce văd lumea în nuanțe de gri. De aici magia și frumusețea acestora atunci când ele apar în viața noastră și schimbă lumea, din nuanțe bacoviene, în culori vii, pline de viață!
Felicitări dna Cristina, sunteți un izvor de culori pline de viață, pentru că și momentele triste, au rolul lor în viața noastră. Până la urmă, verdele vieții nu poate fi obținut dacă nu adaugi și o nuanță de albastru închis, corect? 😀
Legătură permanentă
Mulțumesc, Răzvan, am reușit să fac pe toată lumea să-mi spună Cristina, tu rămâi la ale tale, cu dna. Bine că nu scrii DNA Cristina! Îți mulțumesc, ești un prieten drag, eu vreau să obțin roșu aprins, în jur, în mine, în voi. Dragoste, se mai cheamă! Pasiune, încredere, da, și astea nu merg fără puțin albastru închis!